Bucuria Fiintei

 

          Cum accedem la puterea prezentului

Când conştiinţa vă este îndreptată în afară, apar mintea şi lumea. Când este îndreptată înăuntru, îşi recunoaşte propria Sursa şi se întoarce acasă în Nemanifestat.

                                      Fiinţa şi iluminarea

În spatele miriadelor de forme de viaţă care sunt supuse naşterii şi morţii există Singura Viaţă, eternă şi omniprezentă. Mulţi oameni folosesc cuvântul Dumnezeu pentru a o descrie, eu o numesc adesea Fiinţă. Cuvântul Fiinţă nu explică nimic, dar nici cuvântul Dumnezeu nu o face. Fiinţă are totuşi avantajul de a fi un concept deschis. Nu reduce infinitul invizibil la o entitate finită. Ne este imposibil să o reducem la o imagine mentală. Nimeni nu şi-o poate revendica în exclusivitate. Este propria dumneavoastră prezenţă şi vă este imediat accesibilă sub forma propriului dumneavoastră sentiment de prezenţă. Aşa că e numai un foarte mic pas de la cuvântul Fiinţă până la experienţa Fiinţei.

Fiinta nu se afla doar dincolo, ci si inauntrul fiecărei forme de viaţă, ca esenţa invizibilă şi indestructibilă. Ceea ce înseamnă că vă este accesibilă acum sub forma celui mai intim sine al dumneavoastră, a adevăratei dumneavoastră naturi. Dar nu căutaţi să o cuprindeţi cu mintea. Nu încercaţi să o înţelegeţi. Ea poate fi cunoscută numai când mintea e tăcută. Când eşti prezent, când atenţia îţi este îndreptată total şi intens asupra momentului Prezent, Fiinţa poate fi simţită, dar nu poate fi niciodată înţeleasă mental. A regăsi conştiinţa Fiinţei şi a rămâne în acea stare de „desăvârşire a simţirii” înseamnă iluminare.
Cuvântul iluminare duce cu gândul la o realizare supraomenească, iar egoul vrea să perpetueze această idee; dar iluminarea este pur şi simplu starea dumneavoastră naturală de a tăi în unitate cu toată Fiinţa. Este o stare de conectare la ceva incomensurabil şi indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, vă reprezintă în esenţă pe dumneavoastră, şi totuşi cu mult mai mult. Este regăsirea adevăratei naturi dincolo de nume şi formă.
Incapacitatea de a simţi aceasta conectare dă naştere iluziei separării – a acelei scindări interioare şi a separării de lumea înconjurătoare. Atunci te percepi, conştient sau inconştient, ca pe un fragment izolat. Apare frica, iar conflictele interioare şi exterioare devin regulă.

Cel mai mare obstacol în calea trăirii acestei conectări este identificarea cu mintea, care face ca gândul să devină compulsiv. A nu fi în stare să te opreşti din gândit e o boală cumplită, dar nu ne dăm seama de acest lucru pentru că aproape toată lumea suferă de ea, aşa că o considerăm ceva firesc. Acest neîncetat zgomot mental ne împiedică să găsim lumea liniştii interioare care este inseparabila de Fiinţă şi, de asemenea, creează un sine fals, care aruncă o umbră de frică şi suferinţă.

Identificarea cu mintea creează un ecran compact de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi, şi definiţii care blochează orice relaţie autentică. Creează scindare interioară, se interpune între dumneavoastră şi ceilalţi oameni, între dumneavoastră şi natura, între dumneavoastră şi Dumnezeu. Ecranul de gânduri creează iluzia separării, iluzia că existaţi separat de „celălalt”. Uitaţi atunci faptul esenţial că, dincolo de aparenta fizică şi de diferitele forme, sunteţi una cu tot ce există.
Mintea reprezintă un instrument minunat dacă este folosită corect. Însă, folosită greşit, devine foarte distructivă. Pentru o exprimare mai exactă, nu este vorba de faptul că vă folosiţi greşit mintea – de obicei n-o folosiţi deloc. Ea va foloseşte pe dumneavoastră. Aceasta este boală. Credeţi că sunteţi mintea dumneavoastră. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe dumneavoastră.
Este aproape ca şi cum aţi fi posedat fără să o ştiţi, şi în felul acesta credeţi că sunteţi entitatea care vă posedă.

Începutul libertatii e înţelegerea faptului că nu sunteţi „gânditorul”. În momentul în care începeţi să observaţi gânditorul, un nivel superior de conştiinţă devine activ.

Atunci începeţi să va daţi seama că în spatele gândului se află o dimensiune vastă de inteligenţă şi că gândul nu reprezintă decât un minuscul aspect al acestei inteligenţe. Vă mai daţi seama că toate lucrurile care contează cu adevărat – frumuseţea, dragostea, creativitatea, bucuria, pacea interioară – izvorăsc de dincolo de minte. Aţi început să vă treziţi.

                                 

                                      Eliberarea de minte

Vestea cea bună este că vă puteţi elibera de minte. Aceasta este singura eliberare autentică. Puteţi face primul pas chiar acum. Începeti prin a va asculta vocea interioara cât de des puteţi. Acordaţi atenţie în mod special tiparelor repetitive de gândire, acelor benzi de magnetofon care se tot repetă în capul dumneavoastră probabil de ani întregi.
La acest lucru mă refer când vorbesc despre “observarea gânditorului”. Un alt mod de a o spune este: Ascultaţi vocea din capul dumneavoastră, fiţi acolo ca martor prezent.
Când ascultaţi acea voce ascultaţi-o în mod imparţial. Ceea ce înseamnă că nu o judecaţi. Nu judecaţi şi nu condamnaţi ce auziţi, pentru că aceasta ar însemna că aceeaşi voce a intrat din nou, pe uşa din spate. Şi curând veţi înţelege: Există vocea, iar eu sunt aici, ascultând-o, observând-o. Conştientizarea sentimentului de Eu Sunt, acest sentiment al propriei prezenţe, nu este un gând. El izvorăşte de dincolo de minte.

Şi astfel, atunci când ascultaţi un gând, nu sunteţi conştient numai de gând, ci şi de propria prezenţă ca martor al gândului. Aşa apare o nouă dimensiune a conştiinţei.

În timp ce va ascultati gandul, simţiţi o prezenţă conştientă – sinele dumneavoastră profund – ca şi cum s-ar afla în spatele sau dedesuptul gândului. Atunci gândul îşi pierde puterea asupra dumneavoastră şi îşi pierde cu repeziciune din intensitate, pentru că nu îl mai încărcaţi cu energie prin identificarea cu el. Acesta este începutul sfârşitului gândirii voluntare şi compulsive.
Când un gând cedează, veţi simţi o discontinuitate în fluxul mental – un hiat al nonminţii. La început aceste întreruperi vor fi de scurtă durată, poate de câteva secunde, dar treptat vor deveni mai lungi. Când apar astfel de întreruperi, veţi simţi o anumită linişte şi pace interioară. Acesta este începutul stării naturale de trăire a unităţii cu Fiinţa, sentiment ce este adesea ascuns de către minte.
Prin exerciţiu acest sentiment de linişte şi pace devine mai adânc. De fapt, profunzimea lui nu are limite. Veţi simţi de asemenea cum un sentiment subtil de bucurie va invadează, izvorând din interior: bucuria Fiinţei.

În această stare de conectare interioară sunteţi mult mai alert, mult mai treaz decât în starea de identificare cu mintea. Sunteţi pe deplin prezent. Acest lucru măreşte şi frecvenţa vibraţiei câmpului energetic care dă viaţă corpului fizic.
Pe măsură ce pătrundeţi mai adânc în această dimensiune a nonminţii, cum i se spune uneori în Orient, atingeţi starea de conştiinţă pură. În această stare vă simţiţi propria prezenţă cu o asemenea intensitate şi bucurie, încât orice gând, orice emoţie, trupul fizic precum şi întreaga lume exterioară devin relativ lipsite de importanţă comparativ cu trăirea. Şi totuşi nu este o stare egoistă, ci chiar opusul ei. Va duce dincolo de ceea ce până acum aţi considerat a fi “propriul sine”. Această prezenţa este, în esenţă, ceea ce sunteţi şi, în acelaşi timp, inimaginabil mai mult.

În loc sa ,,observati ganditorul”, puteţi crea un hiat în fluxul mental îndreptându-vă pur şi simplu întreaga atenţie asupra clipei Acum. Deveniţi intens conştient de momentul prezent.

Acesta este un lucru care aduce o adâncă satisfacţie. În acest fel retrageţi conştiinţa din activitatea minţii şi creaţi un interval al nonminţii în care sunteţi extrem de alert şi conştient, dar fără a gândi. Aceasta este esenţa meditaţiei.
În viata de zi cu zi puteţi exersa prin a va opri asupra oricărei activităţi de rutină, care de obicei înseamnă doar un mod de a atinge un scop şi de a-i acorda întreaga dumneavoastră atenţie, astfel încât activitatea însăşi să devină scopul. De exemplu, de fiecare dată când urcaţi sau coborâţi scările, acasă sau la locul de muncă, observaţi îndeaproape fiecare pas, fiecare mişcare, chiar şi propria respiraţie. Fiţi total prezent.
Sau când vă spălaţi pe mâini, fiţi atent la toate percepţiile senzoriale asociate acestei activităţi: sunetul apei şi felul în care o simţiţi, mişcările mâinilor, mirosul săpunului s.a.m.d.
Sau atunci când urcaţi în maşină, după ce aţi închis portiera, opriţi-vă pentru câteva secunde şi observaţi-vă respiraţia. Conştientizaţi senzaţia calmă, dar intensă, de prezenţă.
Există un criteriu sigur în funcţie de care vă puteţi măsura succesul în această practică: gradul de pace interioară.

Singurul pas esenţial al călătoriei dumneavoastră spre iluminare este acesta: Învăţaţi să nu vă mai identificaţi cu mintea dumneavoastră. De fiecare dată când creaţi o pauză în fluxul mental, lumina conştiinţei devine mai puternică.
Într-o zi s-ar putea să vă treziţi zâmbindu-i vocii din capul dumneavoastră, aşa cum zâmbiţi la poznele unui copil. Ceea ce înseamnă că nu va mai luaţi atât de în serios conţinutul minţii, pentru că sentimental dumneavoastră de sine nu mai depinde de acesta.

                           Iluminarea: depăşirea gândului

Odată cu maturizarea, va formaţi o imagine mentală despre cine sunteţi, bazată pe condiţionarea dumneavoastră personală şi culturală. Putem numi această identitate fantomatică “ego”. El constă în activitatea minţii şi poate fi perpetuat numai printr-o gândire continuă. Termenul ego are semnificaţii diferite pentru diferiţi oameni, dar, în sensul în care îl folosesc eu aici, înseamnă un sine fals creat de identificarea inconştientă cu mintea.
Pentru ego, momentul prezent abia dacă există. Numai trecutul şi viitorul sunt considerate importante. Aceasta inversare totală a adevărului este responsabilă pentru disfuncţionalitatea minţii sub influenţa sinelui fals. Sinele fals este mereu preocupat de menţinerea în viaţă a trecutului, căci cine mai sunteţi fără trecut? Se proiectează necontenit în viitor, pentru a-şi asigura o continuă supravieţuire şi a căuta acolo o anumită eliberare sau împlinire. Şi spune: “Într-o zi, când se a întâmplă cutare lucru, îmi va fi bine, voi fi fericit şi împăcat.”
Chiar şi în cazul în care egoul pare a fi preocupat de prezent, ceea ce percepe nu este prezentul – are o percepţie absolut falsă, pentru care îl priveşte prin ochii trecutului. Sau reduce prezentul la un mod de a atinge un scop, un scop care se afla întotdeauna într-un viitor proiectat de minte. Observaţi-vă mintea şi veţi vedea că aşa funcţionează.

Momentul prezent deţine cheia eliberării. Dar nu puteţi găsi momentul prezent atâta timp cât sunteţi chiar mintea dumneavoastră.
Iluminarea înseamnă depăşirea gândului. În starea de iluminare, gândirea e în continuare folosită atunci când este necesară, dar cu mult mai multă atenţie şi într-un mod mult mai eficient decât înainte. O folosiţi în cea mai mare parte în scopuri practice, dar sunteţi liberi de dialogul intern involuntar şi aveţi linişte interioară.
Când vă folosiţi mintea, şi mai ales atunci când e nevoie de o soluţie creativă, alternaţi la fiecare câteva minute gândirea cu liniştea, activitatea mentală cu tăcerea minţii. Tăcerea minţii este conştiinţa fără gând. Numai în acest fel este posibilă gândirea creativă, pentru că doar aşa are gândul putere reală. Gândul singur, lipsit de concentrarea la dimensiunea vastă a conştiinţei, devine repede sterp, nebunesc, distructiv.

Emoţia: Reacţia corpului la activitatea minţii

Mintea, în sensul în care folosesc eu acest cuvânt, nu se referă numai la gând. Ea include şi emoţiile, precum şi toate tiparele mental-emoţionale de reacţie inconştienţă. Emoţia apare în locul unde mintea şi corpul se întâlnesc. Este reacţia corpului la activitatea mentală sau, am mai putea spune, o reflectare a minţii în corp.
Cu cât vă identificaţi mai mult cu gândirea, cu preferinţele şi aversiunile, cu judecăţile şi interpretările dumneavoastră – cu alte cuvinte, cu cât sunteţi mai puţin prezent ca şi conştiinţă-martor – , cu atât mai puternică va fi încărcătura emoţională, indiferent dacă sunteţi sau nu conştient de aceasta. Dacă nu vă puteţi simţi emoţiile, dacă sunteţi rupt de ele, le veţi trăi până la urmă la nivel pur fizic, ca pe o problemă fizică sau ca pe un simptom.

Daca aveti dificultati in a va simti emotiile, începeţi prin a va concentra atenţia asupra câmpului energetic intern al corpului dumneavoastră. Simţiţi-vă corpul din interior. În acest fel veţi intra în contact cu emoţiile dumneavoastră.
Dacă doriţi cu adevărat să vă cunoaşteţi mintea, corpul vă va oferi întotdeauna o reflectare corectă, aşa că observaţi-vă emoţia sau, mai degrabă, simţiţi-o în corp. Dacă între minte şi emoţie există un aparent conflict, gândul este minciună, iar emoţia adevărul. Nu este adevărul ultim despre cine sunteţi, ci adevărul relativ despre starea minţii dumneavoastră în momentul respectiv.
Poate că nu veţi putea conştientiza sub forma gândurilor activitatea mentală inconştientă, dar ea a fi mereu reflectată în corp sub forma unei emoţii, iar de emoţie puteţi deveni conştient.
Observarea unei emoţii în acest mod este, în esenţă, acelaşi lucru cu ascultarea sau observarea gândului, aşa cum am arătat mai devreme. Singura diferenţă este că, pe când gândul se afla în minte, emoţia are o puternică componentă fizică şi va fi simţită în primul rând în corp. Puteţi atunci permite emoţiei să existe, fără a fi însă controlat de ea. Nu mai sunteţi emoţia, sunteţi martorul, prezenţa observatoare.
Dacă puneţi acest exerciţiu în practică, tot ceea ce este inconştient în dumneavoastră va fi adus în lumina conştiinţei.

Obisnuiti-va sa va intrebati: Ce se întâmplă în mine în acest moment? Întrebarea vă va indica direcţia corectă. Dar nu analizaţi, observaţi numai. Concentraţi-vă atenţia spre interior. Simţiţi energia emoţiei.
Dacă nu există nici o emoţie, îndreptaţi-vă atenţia mai adânc în câmpul energetic interior al corpului dumneavoastră. Este poarta către Fiinţă.

                                                                ECHART  TOLLE