duminică, 28 aprilie 2013

Propria libertate


Nu dragostea te face sa suferi


Afland cine esti


                        Inchisori invizibile
  
Când spui "Te iubesc. Nu pleca. Nu pot trăi fără tine", deşi poţi fi convins că iubeşti, te asigur că nu iubeşti. Ceea ce tu simţi este o combinaţie de afecţiune şi teama de singurătate. Cu greu vei recunoaşte asta. Insă acesta este adevărul gol-goluţ: te agăţi de celălalt deoarece nu crezi că te vei descurca fără el. Nu crezi că-ţi poţi asuma o viaţă de unul singur, cel puţin pentru o perioadă (până stabileşti o relaţie cu altcineva). Nu te simţi suficient de pregătit sau puternic pentru a face faţă vieţii de pe o poziţie independentă. Te temi. La nivel psihologic, esti încă un copil care are nevoie de un părinte. Are nevoie de cineva care să-l protejeze într-o lume ostilă sau indiferentă. De aceea, iubirea ta are o componentă infantilă. Nu este iubirea unui adult care dăruieşte, ci este iubirea unui copil pentru părintele său. Oferi afecţiune, însă la schimb. Nu eşti suficient de centrat în tine însuţi pentru a oferi afecţiune fără a aştepta nimic în schimb.

Când spui "Te iubesc. Nu sunt de acord să te întâlneşti cu altă femeie/alt bărbat" situaţia e relativ asemănătoare. Te temi de pierdere! Dacă cealaltă femeie este mai atrăgătoare? Dacă celălalt bărbat este mai interesant? Te simţi ameninţat. Cealaltă persoană s-ar putea dovedi, pentru partenerul tău, mai bună ca tine. S-ar putea să o aleagă pe ea, ceea ce înseamnă că tu vei rămâne singur. Doar nu vrei să ajungi aici! Doar îţi iubeşti partenerul, n-o să permiţi aşa ceva!

        Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile (înţelegi acum titlul cărţii?).

Dezaprobând, condamnând sau pedepsind nevoia lui de a-şi petrcce timpul cu altcineva (nu neapărat un partener erotic), te aperi de propria teama de pierdere şi abandon. Instrumentul pe care îl foloseşti este controlul. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. îţi vei asuma riscul ca el, bucurându-se de această libertate, să întâlnească pe cineva mai potrivit sau mai stimulativ. Dacă se întâmplă asta nu-ţi modifică sentimentele nici măcar cu un milimetru. Tu nu-1 iubeşti pentru ca el să te iubească la schimb. Tu iubeşti pentru bucuria de a-ţi manifesta această putere. A  iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei taie (când fiinţa a înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-1 vei reţine. O să fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.

Dacă ceea ce citeşti îţi pare utopic sau nerealist, îţi garantez că este următorul nivel de evoluţie pentru noi, locuitorii acestui Pământ. Am întâlnit până acum 3 oameni în carne şi oase care să iubească în acest fel. Asta îmi dă mari speranţe, chiar dacă mi-au trebuit vreo 20 de ani până să-i găsesc.
Cum se atinge acest nivel? Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti.

                                                            Adrian Nuta  



Iluzie


Karma, zenu si feng shuiu - Taxi

Viata este frumoasa...


Procesul de trezire al constiintei

Cum vor sa te vada


vineri, 26 aprilie 2013

Sinele


Teama de a nu pierde


The best way


Fiecare celula...


Om Tara

Esti constienta pura - Mooji

Here


Timpul...


joi, 25 aprilie 2013

Menirea


Sfaturi de la un copac


Suntem totdeauna plătiţi cu aceeaşi monedă


                        Sa asculţi cu inima

Credeţi că aţi decăzut? Vă invit să vă recăpătaţi majestatea, să ieşiţi din visul vostru urât. Înfrângerea voastră se poate transforma în victorie, căderea voastră în renaştere, moartea voastră în viaţa eternă. Lasaţi-mă să vă ajut. Dar mai întâi acceptaţi-mi dragostea. Este tot ceea ce vă pot oferi pe aceste coline liniştite. Doresc să vă ofer ceea ce Divinul a revărsat în mine. Vreau să vă dau tot. Cu cât dau mai mult, cu atâta primesc mai mult! Nu este minunat? Adevărata bogăţie creşte atunci când o împarţi. Aceea care se micşorează atunci când o împarţi, nu este deloc o comoară.

Dragostea naşte dragoste şi ura naşte ură. Suntem totdeauna plătiţi cu aceeaşi monedă. Aceasta este o lege absolută. Reţineţi că trebuie să daţi ceea ce doriţi să primiţi. Să nu speraţi să obţineţi iasomie în schimbul mărăcinilor oferiţi de voi. Buchete întregi de dragoste şi de pace înfloresc aici în faţa mea şi acest fapt mă impresionează.

Sunteţi atât de diferiţi unul de celălalt şi iată că vocea sufletului vă uneşte. Corpurile sunt şi vor rămâne separate, dar ceva le transcende şi uneşte fiinţele – dragostea. Fără această uniune nimic nu poate fi spus, nimic nu poate fi auzit. Comunicarea este absolut imposibilă în afara dragostei; nu vă pot vorbi şi nu mă puteţi asculta decât cu această condiţie.

Inima voastră trebuie să se deschidă. Să ştiti că mintea voastră nu înţelege niciodată nimic, doar inima este în stare de a pricepe. Creierul vostru este obtuz. Tot aşa, doar cuvintele dictate de intelect sunt la fel de insipide precum florile artificiale.

Eu vă deschid inima, deschideţi-mi-o şi voi pe a voastră, pentru ca întâlnirea şi fuziunea să poată avea loc. Atunci, acel ceva care depăşeşte cu mult cuvintele, îşi va croi drum între noi. Astfel se pot face auzite multe lucruri ascunse şi poate fi citit tot ceea ce este scris printre rânduri. Cuvintele sunt tragic de insuficiente, dar dacă ascultaţi în linişte, cu mentalul redus la tăcere, ele vă vor vorbi cu putere. Aceasta înseamnă să asculţi cu inima.

                                                                     OSHO

Puterea clipei

Primul pas



Binecuvantari


Valsul Primaverii

duminică, 21 aprilie 2013

YOURSELF


Puterea de sine

                          Sa ne onoram pe noi insine

Sunt stapan pe propria mea putere, sau incerc sa multumesc pe altcineva?
Pentru a fi stapani pe propria noastra putere, trebuie sa fim curajosi si increzatori si sa avem taria de a ne apara interesele.
A fi stapani pe propria noastra putere ne cere sa fim vulnerabili, sa ne ascultam vocea interioara si sa ne asumam riscuri care ne scot in afara sigurantei oferita de lucrurile pe care le cunoastem deja. De multe ori lasam sa invinga temerile ca nu suntem destul de puternici, de destepti, sau de merituosi.
A fi stapani pe puterea noastra inseamna sa onoram faptul ca fiecare dintre noi a fost pus pe acest Pamant cu tot ceea ce-i trebuie pentru a trai o viata plina de scop si semnificatii. A fi stapani pe puterea noastra inseamna sa revendicam credibilitatea si unicitatea propriei noastre naturi umane. Inseamna sa avem incredere ca propria noastra stralucire ne va ghida. A fi stapani pe puterea noastra inseamna sa descoperim si apoi sa marturisim ce este bine si ce nu pentru noi.
Atunci cand suntem fideli adevarului nostru personal devenim stapanii vietii noastre, facem saltul plin de curaj al credintei – atat de necesar pentru a ne depasi temerile si a-i infrunta pe cei care vor sa ne intimideze.
Cand avem tarie de caracter, avem radacinile adanc infipte in adevarul nostru, ceea ce inseamna ce ne respectam nevoile, dorintele si pe noi insine.
Atunci cand traim o viata integra, urmam indrumarile care se aliniaza perfect la dorintele sufletului nostru. Atunci suntem in acord cu sinele nostru superior, avem suficienta incredere in noi, pentru a ne urma inima. Putem sta drept si spune adevarul despre cine suntem si ce dorim, chiar daca asta dezamageste pe cineva.
Pe de alta parte, stim cand suntem sovaitori si deconectati de la integritatea noastra, deoarece ne simtim timizi si intimidati. Renuntam la nevoile si dorintele proprii, pentru a putea castiga iubirea altora. De fiecare data cand incercati sa-i faceti pe plac cuiva si uitati de propriul vostru adevar in favoarea respectivei persoane, va cedati o parte din putere.
Uitati cine sunteti si predati altcuiva haturile vietii voastre. Revendicarea puterii presupune apararea celei mai inalte expresii de sine – onorand, in acelasi timp, aspectele cele mai sacre si inalte ale naturii noastre umane. A fi stapani pe puterea noastra inseamna sa ne acceptam asa cum suntem.
Pentru a fi complet stapani pe puterea noastra, trebuie sa acceptam ideea de confruntare. Trebuie sa ne permitem sa facem ceva valuri. Trebuie sa avem incredere ca este mai important sa ne aparam interesele, decat sa obtinem aprobarea celorlalti. Am invatat sa renuntam la puterea noastra, pentru a primi aprobarea celorlati.
Ne negam darul de a vorbi, de a ne spune parerile si de a ne exprima autentic. Obligatiile, impunerile care incep cu ,,ar trebui” si vinovatia, devin cei care ne dicteaza faptele. Pentru a fi stapani pe puterea noastra, trebuie sa avem posibilitatea de a spune NU.
A fi stapani pe propria noastra putere, inseamna sa renuntam la nevoia de a-i face pe ceilalti asemanatori noua si, in schimb, sa ne onoram pe noi insine, chiar daca alegerile noastre nu sunt conforme cu opinia generala. Trebuie sa renuntam la a mai avea nevoie de aprobarea celorlalti si la dorinta de a-i face pe ceilalti fericiti. Adevarul este ca nu vom fi placuti de toata lumea si nici nu este treaba noastra sa-i facem pe altii fericiti.
Daca alegerile pe care le facem ne fura prea mult din timpul nostru, daca ele ne priveaza de bucurie sau de pacea interioara, sau daca ne impiedica sa ne exprimam darurile noastre creatoare, atunci ele sunt incalcari pe care continuam sa le facem impotriva sufletului nostru. Aceste incalcari nu numai ca ne afecteaza intr-un mod negativ, dar ii afecteaza pe toti cei din jur.
Atunci  cand nu avem grija de noi, deoarece incercam sa-i facem pe altii fericiti, ne umplem de resentimente exact fata de persoanele pe care incercam sa le multumim. Cand renuntam la noi pentru altcineva, stricam, in final, exact relatia cu acea persoana. De fiecare data cand ne ignoram dorintele pentru a face pe plac altcuiva, intrerupem legatura cu capacitatea noastra de a ne iubi si hrani sufletele.

                                                                           Debbie Ford



Actioneaza!


Miracolul Vietii

Miracolul Vietii from Adrian Potrocea on Vimeo.

Ati decis


Nimic nu e intamplator - N.D.Walsch

Il respectam pe celalalt?


The Light - Robert Haig Coxon

vineri, 19 aprilie 2013

Cel mai... cea mai...


Universul este fortat sa va respecte limitele


Fii mai întâi propriul tău stăpân!


  Să fii propriul tău stăpân este o binecuvântare

Aparigraha – non-posesivitatea – este o mare virtute. Posesivitatea nu înseamnă „a avea” lucruri. Se referă la sentimentul de posedare a lucrurilor. În limba sanscrită, „parigraha” înseamnă posesivitate. Aceasta nu are nimic de-a face cu numărul de lucruri pe care le avem. Totul depinde de atitudinea cu care ne raportăm la ele, de felul în care suntem conectați la acele lucruri. Iar noi, oamenii, nu suntem posesivi numai în ceea ce privește lucrurile; suntem posesivi și în ceea ce privește oamenii.

Posesivitatea nu este altceva decât o altă dimensiune a violenței. Numai o persoană violentă este posesivă. Din momentul în care pretinzi că ești stăpânul cuiva sau a ceva, intri într-o stare de violență. Este imposibil să fii stăpân fără să fii și violent. Stăpânirea este violență. Stăpânirea de lucruri înseamnă că noi ne situăm mai presus de materie. Dar noi, oamenii, am ajuns să pretindem a avea drepturi depline chiar și asupra altor oamenilor. În India, pati – soțul – este stăpânul soției. Chiar sensul cuvântului pati este acela de „stăpân”. În India, soțul se mai numește și swami, termen care are sensul de „proprietar”.

Posesivitatea înseamnă dorința de a stăpâni. Un tată poate fi stăpânul fiului lui, un dascăl poate fi stăpânul discipolului lui, dar oriunde există o formă de stăpânire, relația devine violentă. Fără să fii violent față de cineva, nu poți să-i fii stăpân; nu poți deveni stăpân fără a-l face mai întâi pe celălalt sclav. Nu poți deveni posesor fără să impui sclavia.

De ce există această dorință în om de a poseda? De unde vine nevoia asta de a poseda un alt om? De unde interesul de a deveni stăpânul altei ființe, asemenea ție? Ei bine, ne place să stăpânim pe altul pentru că nu putem fi propriii noștri stăpâni. Fii mai întâi propriul tău stăpân! Pentru cineva care reușește să devină propriul lui stăpân, ideea asta de putere deplină asupra altuia dispare. Dar pentru că noi nu suntem stăpâni pe noi înșine, de-a lungul vieții, compensăm această lipsă prin a deveni stăpânii altora. Dar chiar dacă cineva ajunge stăpânul întregului pământ, el nu poate compensa această lipsă. Pentru că fericirea care vine odată cu senzația de a-ți fi propriul stăpân este ceva unic, minunat, în timp ce sentimentul de a fi stăpânul altora nu-ți aduce decât suferință. Să fii propriul tău stăpân este o binecuvântare, să fii stăpânul altora este o permanentă tortură psihică. Concluzia: cu cât mai mari sunt posesiunile tale, cu atât mai mare ți-e și nefericirea.

Stăpânirea propriului sine nu poate fi atinsă prin stăpânirea altor oameni. Setea nu poate fi potolită cu foc. Cu cât devenim mai mari stăpânitori ai altora, cu atât devenim mai robi ai celor înrobiți. Este o dublă sclavie. Posesia este o dublă sclavie. Cel al cărui stăpân devenim în mod sigur devine sclavul nostru, dar la rândul nostru, devenim sclavul lui. Cu cât mai mult devine soțul stăpânul soției, cu atât mai mult devine și sclavul ei. Și oricât de mare ar fi împărăția unui împărat, el rămâne sclavul ei total. În același timp, el devine sclavul fricii, pentru că cei care depind de noi se și tem de noi; de opoziția noastră, de revolta noastră. Așa că împăratul începe amenințările, persecuțiile, pedepsele. Este încercarea stăpânului de a ne face total dependenți de el.

Un țăran care legase o vacă cu o sfoară de gât o trăgea spre pădure. Tocmai atunci, un sanyasin se întâmplă să treacă pe acolo. El se opri și se adresă sătenilor: „Vreau să vă pun o întrebare. Vaca acesta este legată de om, sau omul acesta este legat de vacă?”. Oamenii răspunseră: „E limpede că vaca este legată de om!”. Atunci, sanyasinul întrebă din nou: „Dacă vaca ar fugi, încercând să scape, omul ar alerga după ea, sau nu?”. La această întrebare, toți fură de acord: „Bineînțeles că va trebui să alerge după ea!”.

                                                                                         
OSHO