luni, 29 aprilie 2013
duminică, 28 aprilie 2013
Afland cine esti
Inchisori invizibile
Când spui "Te iubesc. Nu pleca. Nu pot trăi fără tine", deşi poţi
fi convins că iubeşti, te asigur că nu iubeşti. Ceea ce tu simţi este o
combinaţie de afecţiune şi teama de
singurătate. Cu greu vei recunoaşte asta. Insă acesta este adevărul
gol-goluţ: te agăţi de celălalt deoarece nu crezi că te vei descurca fără el.
Nu crezi că-ţi poţi asuma o viaţă de unul singur, cel puţin pentru o perioadă
(până stabileşti o relaţie cu altcineva). Nu te simţi suficient de pregătit sau
puternic pentru a face faţă vieţii de pe o poziţie independentă. Te temi. La
nivel psihologic, esti încă un copil care are nevoie de un părinte. Are nevoie
de cineva care să-l protejeze într-o lume ostilă sau indiferentă. De aceea,
iubirea ta are o componentă infantilă. Nu este iubirea unui adult care
dăruieşte, ci este iubirea unui copil pentru părintele său. Oferi afecţiune, însă la schimb. Nu eşti suficient de
centrat în tine însuţi pentru a oferi afecţiune fără a aştepta nimic în schimb.
Când spui "Te iubesc. Nu sunt de acord să te întâlneşti cu altă
femeie/alt bărbat" situaţia e relativ asemănătoare. Te temi de pierdere! Dacă cealaltă
femeie este mai atrăgătoare? Dacă celălalt bărbat este mai interesant? Te simţi
ameninţat. Cealaltă persoană s-ar putea dovedi, pentru partenerul tău, mai bună
ca tine. S-ar putea să o aleagă pe ea, ceea ce înseamnă că tu vei rămâne
singur. Doar nu vrei să ajungi aici! Doar îţi iubeşti partenerul, n-o să permiţi
aşa ceva!
Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile (înţelegi acum titlul cărţii?).
Dezaprobând, condamnând sau pedepsind nevoia lui de a-şi petrcce timpul cu
altcineva (nu neapărat un partener erotic), te aperi de propria teama de
pierdere şi abandon. Instrumentul pe care îl foloseşti este controlul. Controlul nu este iubire!
Rădăcina nevoii de control este insecuritatea.
Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. îţi
vei asuma riscul ca el, bucurându-se de această libertate, să întâlnească pe
cineva mai potrivit sau mai stimulativ. Dacă se întâmplă asta nu-ţi modifică
sentimentele nici măcar cu un milimetru. Tu nu-1 iubeşti pentru ca el să te
iubească la schimb. Tu iubeşti pentru bucuria de a-ţi manifesta această putere.
A iubi necondiţionat este o mare
putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după
el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva
ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei taie (când fiinţa a
înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-1 vei reţine. O să
fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea
ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.
Dacă ceea ce citeşti îţi pare utopic sau nerealist, îţi garantez că este
următorul nivel de evoluţie pentru noi, locuitorii acestui Pământ. Am întâlnit
până acum 3 oameni în carne şi oase care să iubească în acest fel. Asta îmi dă
mari speranţe, chiar dacă mi-au trebuit vreo 20 de ani până să-i găsesc.
Cum se atinge acest nivel? Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să
separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control,
teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti.
Adrian Nuta
vineri, 26 aprilie 2013
joi, 25 aprilie 2013
Suntem totdeauna plătiţi cu aceeaşi monedă
Sa asculţi cu inima
Credeţi că aţi
decăzut? Vă invit să vă recăpătaţi majestatea, să ieşiţi din visul vostru urât.
Înfrângerea voastră se poate transforma în victorie, căderea voastră în renaştere,
moartea voastră în viaţa eternă. Lasaţi-mă să vă ajut. Dar mai întâi
acceptaţi-mi dragostea. Este tot ceea ce vă pot oferi pe aceste coline liniştite.
Doresc să vă ofer ceea ce Divinul a revărsat în mine. Vreau să vă dau tot. Cu cât
dau mai mult, cu atâta primesc mai mult! Nu este minunat? Adevărata bogăţie
creşte atunci când o împarţi. Aceea care se micşorează atunci când o împarţi,
nu este deloc o comoară.
Dragostea naşte
dragoste şi ura naşte ură. Suntem totdeauna plătiţi cu aceeaşi monedă. Aceasta
este o lege absolută. Reţineţi că trebuie să daţi ceea ce doriţi să primiţi. Să
nu speraţi să obţineţi iasomie în schimbul mărăcinilor oferiţi de voi. Buchete
întregi de dragoste şi de pace înfloresc aici în faţa mea şi acest fapt mă impresionează.
Sunteţi atât de
diferiţi unul de celălalt şi iată că vocea sufletului vă uneşte. Corpurile sunt
şi vor rămâne separate, dar ceva le transcende şi uneşte fiinţele – dragostea.
Fără această uniune nimic nu poate fi spus, nimic nu poate fi auzit. Comunicarea
este absolut imposibilă în afara dragostei; nu vă pot vorbi şi nu mă puteţi asculta
decât cu această condiţie.
Inima voastră trebuie
să se deschidă. Să ştiti că mintea voastră nu înţelege niciodată nimic, doar
inima este în stare de a pricepe. Creierul vostru este obtuz. Tot aşa, doar
cuvintele dictate de intelect sunt la fel de insipide precum florile
artificiale.
Eu vă deschid inima,
deschideţi-mi-o şi voi pe a voastră, pentru ca întâlnirea şi fuziunea să poată
avea loc. Atunci, acel ceva care depăşeşte cu mult cuvintele, îşi va croi drum
între noi. Astfel se pot face auzite multe lucruri ascunse şi poate fi citit
tot ceea ce este scris printre rânduri. Cuvintele sunt tragic de insuficiente, dar dacă ascultaţi în linişte, cu mentalul redus la tăcere, ele vă vor vorbi cu putere. Aceasta
înseamnă să asculţi cu inima.
OSHO
miercuri, 24 aprilie 2013
duminică, 21 aprilie 2013
Puterea de sine
Sunt stapan pe propria mea putere, sau incerc sa multumesc pe altcineva?
Pentru a fi stapani pe
propria noastra putere, trebuie sa fim curajosi si increzatori si sa avem taria
de a ne apara interesele.
A fi stapani pe propria noastra putere ne cere sa fim
vulnerabili, sa ne ascultam vocea interioara si sa ne asumam riscuri care ne
scot in afara sigurantei oferita de lucrurile pe care le cunoastem deja. De
multe ori lasam sa invinga temerile ca nu suntem destul de puternici, de
destepti, sau de merituosi.
A fi stapani pe puterea noastra inseamna sa onoram faptul ca
fiecare dintre noi a fost pus pe acest Pamant cu tot ceea ce-i trebuie pentru a
trai o viata plina de scop si semnificatii. A fi stapani pe puterea noastra
inseamna sa revendicam credibilitatea si unicitatea propriei noastre naturi
umane. Inseamna sa avem incredere ca propria noastra stralucire ne va ghida. A
fi stapani pe puterea noastra inseamna sa descoperim si apoi sa marturisim ce este
bine si ce nu pentru noi.
Atunci cand suntem fideli
adevarului nostru personal devenim stapanii vietii noastre, facem saltul plin
de curaj al credintei – atat de necesar pentru a ne depasi temerile si a-i
infrunta pe cei care vor sa ne intimideze.
Cand avem tarie de caracter, avem radacinile adanc infipte in
adevarul nostru, ceea ce inseamna ce ne respectam nevoile, dorintele si pe noi
insine.
Atunci cand traim o viata integra, urmam indrumarile care se
aliniaza perfect la dorintele sufletului nostru. Atunci suntem in acord cu
sinele nostru superior, avem suficienta incredere in noi, pentru a ne urma
inima. Putem sta drept si spune adevarul despre cine suntem si ce dorim, chiar
daca asta dezamageste pe cineva.
Pe de alta parte, stim cand suntem sovaitori si deconectati de
la integritatea noastra, deoarece ne simtim timizi si intimidati. Renuntam la
nevoile si dorintele proprii, pentru a putea castiga iubirea altora. De fiecare
data cand incercati sa-i faceti pe plac cuiva si uitati de propriul vostru
adevar in favoarea respectivei persoane, va cedati o parte din putere.
Uitati cine sunteti si predati altcuiva haturile vietii voastre.
Revendicarea puterii presupune apararea celei mai inalte expresii de sine –
onorand, in acelasi timp, aspectele cele mai sacre si inalte ale naturii
noastre umane. A fi stapani pe puterea noastra inseamna sa ne acceptam asa cum
suntem.
Pentru a fi complet stapani pe puterea noastra, trebuie sa
acceptam ideea de confruntare. Trebuie sa ne permitem sa facem ceva valuri. Trebuie
sa avem incredere ca este mai important sa ne aparam interesele, decat sa
obtinem aprobarea celorlalti. Am invatat sa renuntam la puterea noastra, pentru
a primi aprobarea celorlati.
Ne negam darul de a vorbi, de a ne spune parerile si de a ne
exprima autentic. Obligatiile, impunerile care incep cu ,,ar trebui” si
vinovatia, devin cei care ne dicteaza faptele. Pentru a fi stapani pe puterea
noastra, trebuie sa avem posibilitatea de a spune NU.
A fi stapani pe propria noastra putere, inseamna sa renuntam la
nevoia de a-i face pe ceilalti asemanatori noua si, in schimb, sa ne onoram pe
noi insine, chiar daca alegerile noastre nu sunt conforme cu opinia generala.
Trebuie sa renuntam la a mai avea nevoie de aprobarea celorlalti si la dorinta
de a-i face pe ceilalti fericiti. Adevarul este ca nu vom fi placuti de toata
lumea si nici nu este treaba noastra sa-i facem pe altii fericiti.
Daca alegerile pe care le facem ne fura prea mult din timpul
nostru, daca ele ne priveaza de bucurie sau de pacea interioara, sau daca ne
impiedica sa ne exprimam darurile noastre creatoare, atunci ele sunt incalcari
pe care continuam sa le facem impotriva sufletului nostru. Aceste incalcari nu
numai ca ne afecteaza intr-un mod negativ, dar ii afecteaza pe toti cei din
jur.
Atunci cand nu avem grija
de noi, deoarece incercam sa-i facem pe altii fericiti, ne umplem de
resentimente exact fata de persoanele pe care incercam sa le multumim. Cand
renuntam la noi pentru altcineva, stricam, in final, exact relatia cu acea
persoana. De fiecare data cand ne ignoram dorintele pentru a face pe plac
altcuiva, intrerupem legatura cu capacitatea noastra de a ne iubi si hrani
sufletele.
vineri, 19 aprilie 2013
Fii mai întâi propriul tău stăpân!
Să fii propriul tău stăpân este o binecuvântare
Aparigraha – non-posesivitatea – este o mare virtute. Posesivitatea nu înseamnă „a avea” lucruri. Se referă la sentimentul de posedare a lucrurilor. În limba sanscrită, „parigraha” înseamnă posesivitate. Aceasta nu are nimic de-a face cu numărul de lucruri pe care le avem. Totul depinde de atitudinea cu care ne raportăm la ele, de felul în care suntem conectați la acele lucruri. Iar noi, oamenii, nu suntem posesivi numai în ceea ce privește lucrurile; suntem posesivi și în ceea ce privește oamenii.
Posesivitatea nu este altceva decât o altă dimensiune a violenței. Numai o persoană violentă este posesivă. Din momentul în care pretinzi că ești stăpânul cuiva sau a ceva, intri într-o stare de violență. Este imposibil să fii stăpân fără să fii și violent. Stăpânirea este violență. Stăpânirea de lucruri înseamnă că noi ne situăm mai presus de materie. Dar noi, oamenii, am ajuns să pretindem a avea drepturi depline chiar și asupra altor oamenilor. În India, pati – soțul – este stăpânul soției. Chiar sensul cuvântului pati este acela de „stăpân”. În India, soțul se mai numește și swami, termen care are sensul de „proprietar”.
Posesivitatea înseamnă
dorința de a stăpâni. Un tată poate fi stăpânul fiului lui, un dascăl poate fi
stăpânul discipolului lui, dar oriunde există o formă de stăpânire, relația
devine violentă. Fără să fii violent față de cineva, nu poți să-i fii stăpân;
nu poți deveni stăpân fără a-l face mai întâi pe celălalt sclav. Nu poți deveni
posesor fără să impui sclavia.
De ce există această
dorință în om de a poseda? De unde vine nevoia asta de a poseda un alt om? De
unde interesul de a deveni stăpânul altei ființe, asemenea ție? Ei bine, ne
place să stăpânim pe altul pentru că nu putem fi propriii noștri stăpâni. Fii
mai întâi propriul tău stăpân! Pentru cineva care reușește să devină propriul
lui stăpân, ideea asta de putere deplină asupra altuia dispare. Dar pentru că
noi nu suntem stăpâni pe noi înșine, de-a lungul vieții, compensăm această
lipsă prin a deveni stăpânii altora. Dar chiar dacă cineva ajunge stăpânul
întregului pământ, el nu poate compensa această lipsă. Pentru că fericirea care
vine odată cu senzația de a-ți fi propriul stăpân este ceva unic, minunat, în
timp ce sentimentul de a fi stăpânul altora nu-ți aduce decât suferință. Să fii
propriul tău stăpân este o binecuvântare, să fii stăpânul altora este o
permanentă tortură psihică. Concluzia: cu cât mai mari sunt posesiunile tale,
cu atât mai mare ți-e și nefericirea.
Stăpânirea propriului
sine nu poate fi atinsă prin stăpânirea altor oameni. Setea nu poate fi
potolită cu foc. Cu cât devenim mai mari stăpânitori ai altora, cu atât devenim
mai robi ai celor înrobiți. Este o dublă sclavie. Posesia este o dublă sclavie.
Cel al cărui stăpân devenim în mod sigur devine sclavul nostru, dar la rândul
nostru, devenim sclavul lui. Cu cât mai mult devine soțul stăpânul soției, cu
atât mai mult devine și sclavul ei. Și oricât de mare ar fi împărăția unui
împărat, el rămâne sclavul ei total. În același timp, el devine sclavul fricii,
pentru că cei care depind de noi se și tem de noi; de opoziția noastră, de
revolta noastră. Așa că împăratul începe amenințările, persecuțiile, pedepsele.
Este încercarea stăpânului de a ne face total dependenți de el.
Un țăran care legase o
vacă cu o sfoară de gât o trăgea spre pădure. Tocmai atunci, un sanyasin se
întâmplă să treacă pe acolo. El se opri și se adresă sătenilor: „Vreau să vă
pun o întrebare. Vaca acesta este legată de om, sau omul acesta este legat de
vacă?”. Oamenii răspunseră: „E limpede că vaca este legată de om!”. Atunci,
sanyasinul întrebă din nou: „Dacă vaca ar fugi, încercând să scape, omul ar
alerga după ea, sau nu?”. La această întrebare, toți fură de acord: „Bineînțeles
că va trebui să alerge după ea!”.
OSHO
Abonați-vă la:
Postări (Atom)