Nimeni
nu a ajuns la iluminare negându-şi
De ce atât de puţine
dintre persoanele care căutau adevărul spiritual au ajuns într-adevăr la el?
La nivel corporal,
oamenii se apropie foarte mult de animale. Toate funcţiile primare ale corpului
— plăcerea, durerea, respiraţia, alimentaţia, defecaţia, somnul, dorinţa de
a-şi găsi un partener şi de a procrea şi, desigur, naşterea şi moartea — le
regăsim şi la animale. La mult timp după ce au decăzut din starea de graţie şi
unificare în iluzie, oamenii s-au trezit brusc în ceea ce părea să fie un corp
de animal — şi au fost foarte tulburaţi de acest lucru. „Nu te minţi singur. Nu
eşti decât un animal." Acesta părea să fie adevărul crud. Dar era un
adevăr prea greu de acceptat. Adam şi Eva au văzut că erau goi şi au început să
se teamă. Negarea inconştientă a naturii lor animalice s-a instalat foarte
repede. Pericolul de a fi dominaţi de porniri instinctuale foarte puternice şi
de a se întoarce la starea de inconştienţă completă era într-adevăr foarte
real. Ruşinea şi tabuurile legate de anumite părţi ale corpului şi de funcţiile
corporale, mai ales de sexualitate, şi-au făcut apariţia. Lumina conştiinţei
lor nu era încă suficient de puternică pentru a se putea împrieteni cu natura
lor animalică, pentru a-i permite acesteia să existe şi chiar pentru a se
bucura de acest aspect al fiinţei lor — cu atât mai puţin pentru a pătrunde mai
adânc în ea şi a descoperi acolo divinul ascuns, realitatea în iluzie. Aşa că
au făcut ce era necesar să facă. Au început să se disocieze de corpul lor. Acum
se vedeau ca având un corp, în loc să considere că sunt corpul lor.
Când au apărut
religiile, această disociere a devenit şi mai pronunţată prin credinţa că „nu
eşti corpul tău". Nenumăraţi oameni din Est şi din Vest au încercat de-a
lungul timpului să îl găsească pe Dumnezeu, să găsească mântuirea sau
iluminarea prin negarea corpului. Acest fapt a luat forma negării sentimentului
de plăcere şi mai ales a negării sexualităţii, forma postului şi a altor
practici ascetice. Oamenii şi-au provocat chiar şi dureri în încercarea de a
slăbi trupul şi a-l pedepsi, de vreme ce îl considerau păcătos. În creştinism,
aceasta se numea mortificarea cărnii. Alţii au încercat să se elibereze de corp
intrând în stări de transă sau căutând experienţe care să le permită
decorporalizarea. Mulţi mai practică încă acest lucru. Chiar şi despre Buddha
se spune că a practicat negarea corpului prin post şi prin forme extreme de
ascetism timp de şase ani, dar nu a atins iluminarea până când nu a renunţat la
aceste practici.
Fapt este că nimeni nu
a ajuns la iluminare negându-şi corpul, luptând împotriva lui sau prin
decorporalizare. Deşi o astfel de experienţă poate fi fascinantă şi vă poate
oferi o imagine fugară despre starea de eliberare din forma materială, mereu
veţi fi nevoiţi ca în final să vă întoarceţi în corp, unde are loc
transformarea esenţială. Transformarea se produce prin corp, nu în afara lui.
Acesta este motivul pentru care niciun maestru autentic nu a susţinut vreodată
lupta împotriva corpului sau părăsirea acestuia, deşi discipolii lor, axaţi pe
minte, au fâcut-o deseori.
Din vechile învăţături
despre trup, au supravieţuit numai anumite fragmente, de exemplu, afirmaţia lui
Isus potrivit căreia „tot trupul vostru se va umple de lumină"; ele au mai
supravieţuit şi ca mituri, cum ar fi credinţa că Isus nu şi-a părăsit niciodată
corpul, ci a rămas una cu el şi s-a ridicat la „ceruri" cu el. Până în
ziua de azi, aproape nimeni nu a înţeles aceste fragmente sau sensul secret al
anumitor mituri, iar credinţa că „nu suntem corpul nostru" a continuat să
fie universală, ducând la negarea corpului şi la încercarea de a scăpa de el.
Astfel, nenumăraţi oameni care au încercat să găsească adevărul au fost
împiedicaţi să atingă împlinirea spirituală şi să afle „calea".
Este posibilă
recuperarea învăţăturilor pierdute despre semnificaţia corpului sau
reconstruirea lor din fragmentele existente încă?
Nu este nevoie să
facem asta. Toate învăţăturile spirituale provin din aceeaşi Sursă. în acest
sens, există şi a existat întotdeauna un singur maestru, care se manifestă sub
mai multe forme diferite. Eu sunt acel maestru şi veţi fi şi dvs. după ce veţi
reuşi să accedeţi la Sursa interioară. Iar calea către aceasta o reprezintă
corpul interior. Deşi toate învăţăturile spirituale provin din aceeaşi Sursă,
după ce ele sunt exprimate în cuvinte şi scrise, nu mai reprezintă decât o
colecţie de cuvinte — şi un cuvânt nu este decât un indicator, aşa cum am spus
mai devreme. Toate aceste învăţături sunt indicatoare care arată drumul înapoi către
Sursă.
Am vorbit deja despre
Adevărul ascuns în corpul dvs., dar voi rezuma încă o dată învăţăturile
pierdute ale vechilor maeştri — chiar dacă avem aici un alt indicator. Vă rog
să vă străduiţi să vă simţiţi corpul interior în timp ce citiţi sau ascultaţi.
Ceea ce percepeţi ca
pe o structură fizică densa, numită corp, supusă bolilor, îmbătrânirii şi
morţii, nu este ceva real în ultimă instanţă — nu sunteţi dvs. Este o percepţie
greşită a realităţii dvs. esenţiale, aflată dincolo de naştere şi de moarte, şi
se datorează limitărilor minţii noastre, care, pierzând contactul cu Fiinţa,
creează corpul ca dovadă a credinţei sale iluzorii în separare şi pentru a-şi
justifica starea de frică. Dar nu întoarceţi spatele corpului, pentru că în
acest simbol al efemerului, al limitării şi al morţii, pe care îl percepeţi ca
fiind creaţia iluzorie a minţii dvs., se află ascunsă splendoarea realităţii
esenţiale şi nemuritoare. Nu vă îndreptaţi atenţia în altă parte în căutarea
Adevărului, pentru că el nu poate fi găsit în altă parte decât în corp.
Nu luptaţi împotriva
corpului, pentru că astfel luptaţi împotriva propriei realităţi. Sunteţi corpul
dvs. Corpul pe care îl puteţi vedea şi atinge este numai un voal subţire şi
iluzoriu. In spatele lui se află corpul interior invizibil, poarta către
Fiinţă, către Viaţa Nemanifestă. Prin intermediul corpului interior sunteţi
conectat inseparabil cu această Viaţă Unică nemanifestă — nenăscută,
nemuritoare, etern prezentă. Prin corpul interior sunteţi una cu Dumnezeu
pentru totdeauna.
ECHART TOLLE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu