FRUMUSETEA
Sa cred ca
frumusetea-i doar Lumina?
Dar Noaptea cu
stele prinse de rochia-i de regina?
Sa cred ca tot
ce-i pe Pamant trece prin moarte?
Dar Ziua si cu Noaptea
de mult au fost uitate…
Inseamna ca si
noaptea are intelepciunea ei
Si de-o cuprind, mi-arata
ca-n luptele cu zmei
Privind la
intunericul din mine,
Uimindu-ma, ma
regasesc pe Sine
Si inteleg ca totu-i o iluzie.
Frumosul il gasesc si unde cred ca nu-i,
De-aleg intotdeauna
un Adevar sa-mi spui.
Se intampla
deseori Uratul sa-l rasfrang
In tot ce
intalnesc dar, nu-nteleg si plang.
Tot ce-i
creat de gand dumnezeiesc
Are un rost in
viata si nu-l dispretuiesc
C-atunci eu pierd
frumosul ce-n mine e lasat,
Devin confuz pe drumul ce tocmai am plecat
Si sunt in
ratacire.
Dar, vine-o vreme
cand totul se aseaza
Si simt cum
universul conlucreaza
Doar cand
accept ce tot in jur exista
Si-atunci, numai
Iubirea e cea care rezista.
Prelinse-mi
lacrimi se prefac in floare
Si mangaie o lume
care moare,
Acum, Lumina si
Intunericul sunt Una
E-un vesnic dans
al Soarelui cu Luna,
E pururea implinirea-mi.
CLAUDIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu