Binele si rãul
Binele si rãul au condus dintotdeauna. Este trist sã constati cã aceste
notiuni tin de latura noastrã umanã si nu de cea divinã. Rãul s-a nãscut din fricã. Totul se întâmplã la
nivelul capului. Dacã tu consideri ceva ca fiind „rãu”, acesta devine rãu în mod
automat. De aceea se spune „devii ceea ce gândesti”. Dar altcineva poate interpreta acest rãu ca fiind
bine. Deci, acelasi lucru e bine sau rãu în functie de felul în care îl percepe
fiecare individ. În realitate, tot ce este considerat „rãu” face parte din planul divin
si este permis pe pãmânt pentru a ajuta omul sã evolueze.
Binele si rãul sunt numai o nãscocire a fiintei umane. Câte ore pe zi stai
sã-ti dirijezi viata dupã bine sau rãu? De câte ori nu eziti sã faci ceea ce
ti-ar plãcea, din credinta cã e ceva rãu sau fiindcã te nelinisteste ce vor
spune sau vor gândi ceilalti? Faptul cã nu ai curajul sã realizezi ceea ce
ti-ai dori te face sã revii la vechile obiceiuri. Procedând astfel, accepti o
notiune de bine sau rãu venitã din exterior!
Toti vrem sã trãim în pace si armonie, fãrã sã ne fie teamã de nimic.
Singurele momente când omul trebuie sã plãteascã pentru ceva sunt cele în care
încalcã legile naturii, legile care guverneazã cosmosul. Efectul produs de
gândurile noastre nu poate fi numit nici pãcat, nici rãu. Este vorba, pur si
simplu, de legea cauzei si efectului, marea lege care ne învatã si ne ajutã sã
devenim mai constienti. Nu existã greseli; existã numai experiente.
E timpul sã te opresti, sã încerci sã te privesti prin propriul tãu sistem
de valori. Corespunde el ambitiilor tale? Crezi în el cu adevãrat? Te face
fericit? Prezenta unui asemenea sistem de valori, principii, metode si
obiceiuri indicã faptul cã notiunile de bine si rãu au încã o mare putere
asupra ta. Ele ne limiteazã dorintele si dau nastere la dese conflicte
interioare. Ne împiedicãm singuri sã dorim ceva: „Nu trebuie, nu e bine”. Este
un sindrom al personalitãtilor puternice, al celor care nu vor sã tinã cont de
dorintele, de latura lor copilãreascã. Oamenii cu o personalitate puternicã au
o trãsãturã comunã: se supraestimeazã. Între altele, sunt convinsi cã ei sunt
mai „buni” în comparatie cu altii. Tot timpul vor sã-i schimbe pe ceilalti.
Sunt foarte influentati de propriile notiuni de bine si rãu. De aceea le e
foarte greu sã-i accepte pe ceilalti asa cum sunt.
Adevãrul – un alt concept al fiintei umane – e ceva foarte relativ.
Adevãrul e proportional cu gradul de dezvoltare al fiecãrui om. Fiecare este
convins cã detine adevãrul absolut. Fiecare om a atins un anumit nivel în
evolutia sa, deci adevãrul lui nu este mai putin bun decât al altuia. Adevãrul
urmãreste dezvoltarea persoanei în cauzã. În loc sã încercãm sã-i schimbãm pe
ceilalti, trebuie sã-i acceptãm asa cum sunt în adevãrul lor. Fiecare nouã
experientã ne învatã ceva, deci ne ajutã sã ne schimbãm, sã evoluãm. Si tu vei
trece prin multe schimbãri pe mãsurã ce avansezi în viatã.
Dacã notiunile de bine si rãu sunt prea pronuntate, devii foarte rigid fatã
de tine însuti si fatã de ceilalti. Lasi sã treacã pe lângã tine ocazii
fantastice, care te-ar putea face sã trãiesti momente dintre cele mai fericite.
Esti atât de ocupat sã-i judeci si sã-i critici pe ceilalti, încât nu esti
atent la propria ta viatã, la ceea ce poti sã faci pentru tine. Ce se întâmplã
cu o persoanã ajunsã într-o asemenea situatie? Nu mai e în stare sã se bucure
de viatã si se simte tot timpul agitatã.
Dacã tu crezi cã ceva e bine si auzi pe cineva exprimându-si dezaprobarea
totalã fatã de acest lucru, nu te simti dezamãgit, frustrat? Nu te înfurii? Nu
încerci sã schimbi persoana respectivã? Asa cum procedezi cu ceilalti,
procedezi si cu tine. Cum reactionezi când îti dai seama cã ai fãcut ceva
„rãu”? Nu poti accepta, te superi pe tine însuti si nu încetezi sã te
învinovãtesti. Astfel actionezi împotriva legii dragostei care te învatã cã
trebuie sã te accepti asa cum esti.
Culegem si ceea de se ascunde în spatele faptelor noastre si ceea ce le
motiveazã, nu numai urmãrile actului în sine. Dacã recolta ta e bunã, sãmânta pe care ai
pus-o este cauza. Si tu stii asta. Cel mai bun mijloc de a învãta sã-ti
pãstrezi echilibrul este sã accepti cã esti atât de perfect pe cât poti fi în fiecare moment al
vietii tale.
Unii cred cã a fi perfectionist este o calitate. Dacã esti o persoanã
perfectionistã, înseamnã cã nu-ti accepti propria perfectiune. Perfectionistul
nu e niciodatã multumit. Îi e foarte greu sã se accepte pe sine însusi.
Niciodatã, nimic nu e suficient de bun. Fii o clipã atent la ceea ce numesti
„greselile” tale. În momentul în care ai înfãptuit asa-zisa „gresealã” ai fost
constient de ea? Sau ai realizat mai târziu cã, dacã procedai altfel, ai fi
obtinut rezultate mai bune? În momentul în care ai actionat, ai fost convins cã
fãceai ce e bine. Atunci, de ce te superi? Asa se întâmplã cu fiecare dintre
noi. În fiecare moment din viatã, fiecare om face asa cum stie cã e mai bine.
Aceasta înseamnã a vedea în fiecare om pe Dumnezeu. Dumnezeu înseamnã Perfectiunea.
Pe mãsurã ce înveti sã fii propriul stãpân al vietii tale, vei fi tot mai
putin influentat de persoane, evenimente sau vibratii exterioare. Probabil ai
trecut prin anumite situatii când ti-ai spus: „Nu stiu ce m-a apucat, era ceva
mai tare decât mine”. Nu esti singurul care a trãit acest gen de experiente.
Stãpânirea de sine le va face sã disparã, încetul cu încetul. Cel care se lasã
condus de asemenea impulsuri nu trebuie judecat. E mai bine sã acceptãm cã fiecare e atât de
perfect pe cât poate fi în fiecare clipã a existentei sale.
Fiecare zi din viatã îti oferã noi experiente, îti dã ocazia sã mergi mai
departe cãtre perfectiune. Când vei accepta aceasta în ceea ce te priveste, o
vei accepta si la ceilalti. Vei înceta sã mai critici, sã judeci, sã condamni
sau sã fii supãrat pe cineva, oricine ar fi acesta. Vezi, totul e conceput
pentru ca viata ta sã meargã spre mai bine!
LISE BOURBEAU
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu