 |
|
Amintindu-ne de noi
Este timpul. Este timpul
sa ne amintim cine suntem. Este timpul sa ne desprindem de tot ce ne-a tinut in
iluzie. Este timpul sa ne adunam Acasa, aici si acum, precum acei copii care au
tot scotocit prin Univers dupa secretul vietii vesnice traite in bucurie si au inteles ca nu cautau unde trebuie. Noi am
tot cotrobait prin toate colturile Creatiei, prin dimensiuni greu de imaginat
pentru mintea omului, prin stele si miezuri de planete, prin fiece fir de iarba.
Am batut la tot felul de usi pentru a descifra misterul si am cerut povata de la
inteleptii cerului si pamantului si ne-am tot razboit cu alti ingeri pentru a
ne dovedi dreptatea si a ne sustine convingerile cu pasiune, in scopuri extinse
de partea luminii si intunericului. Si in toata aceasta calatorie eonica de
fapt ne-am cautat pe noi. Nu intelegeam ce ni se intampla. Ce ne scapa? Ce ne
impiedica sa ne intrezarim?
Am ales a juca dupa Legea
Pamantului, legati la ochi, consimtind regulile fizicii terestre tocmai pentru a
mari miza jocului dumnezeiesc, aici, in cel mai provocator spatiu din Univers. Ne-am
aratat opusul a cine suntem pentru a ne demonstra noua insine, prin
experientele traite, ca drept oricine ne-am da ajungem intr-un punct in care nu
ne mai putem pacali, in care partea umana devine profund constienta de partea divina.
Acela este momentul in care jocul se transmuta pe un nivel superior de
oranduire a realitatii.
De la inceputuri am
alergat dupa acel...ceva care simteam ca ne lipseste. Si cum mereu este ceva de
admirat la cei din exterior si mai putin la noi, ne-am tot descoperit lipsuri
si am cautat in afara noastra pentru a compensa insuficienta in care am ajuns
sa credem. Si am incercat sa luam de la ceilalti sau sa ne completam prin ei
pentru a ne simti intregi. Doar ca eram intr-un schimb de iluzii care au dus la
dezechilibre profunde. Ne-am adancit in imagini care nu mai aveau legatura cu
cine eram noi. Am ajuns straini de noi.
Ce anume reflecta aceasta instrainare?
Relatia noastra cu noi insine. Neglijam soapta sufletului si ne motivam surzenia
prin temeri ce stiu sa vocifereze extrem de convingator. Ca-n orice relatie
lipsa atentiei creaza disfunctionalitati. Am reusit astfel sa cream
incapacitatea de a fi in relatia cu noi insine. Oamenii din noi au uitat de
Suflet, am inceput sa credem ca inteligenta pe care ne-am dezvoltat-o ne ofera
solutiile cele mai bune. Ei bine, Sufletul nu a uitat de Om. Sufletul ne
iubeste, nu ne tradeaza, nu ne minte, nu ne ignora, nu ne paraseste. A fost mai
rabdator si increzator cu noi ca nimeni altcineva.
Sufletul vrea sa fim impreuna, dar noi ce facem? De
cele mai multe ori sugrumam vocea care cu blandete ne indruma prin simtire. De
ce? Poate ca ne temem pentru ca ''ilogica"sufletului este dincolo de logica
mintii si nu vom mai corespunde
cerintelor si asteptarilor celorlalti,
am fi exclusi si marginalizati. Poate fi dureros pana la un anumit
punct. Apoi, ni se va pare firesc sa fim declarati nebuni si chiar sa ne mandrim in sinea noastra cu asta.
Dezechilibrul propriilor relatii cu noi insine
este evident reflectat prin prisma realitatilor noastre. Lipsind conexiunea cu
Sufletul, absenta echilibrului din propria relatie se oglindeste natural in
relatiile cu cei din jurul nostru. Functionarea inca a capcanei ,,implinirea
prin relatii exterioare” ne arata neintelegerea mecanismului pur al magnetismului
,,ce este in interior este si in exterior”, ,,ce este sus este si jos”. Si
astfel pretindem de la ceilalti ce nu ne putem oferi noua insine si ce nu
recunoastem in noi. Intindem corzi orizontale si ne ancoram de persoane de care
credem ca avem nevoie, ne hranim prin ele, ne tinem strans de ele, cu
disperare, crezand ca sunt salvatorii nostri, fara drept de apel. Ne lasam
prinsi in conjuncturi repetitive, blocati in sisteme de credinte cu toane
vremelnice pana ne trezim si privim prin inocenta simplitatii. Iar acest moment
aduce iz de schimbare. Constientizarile deschid noi nivele de intelegere si ne permit
desprinderea de limitarile avute. Si tot asa, pas cu pas, procesul se
desfasoara intr-un cuantum de trairi
care ne invita sa experimentam cele mai nebanuite raspunsuri.
Aceasta dorinta plina de pasiune, de a
intelege cine suntem, este deja ceva mult peste firea omeneasca. Este un proces de renastere permisiv ce
declanseaza o actualizare a lui dumnezeu odata cu acceptarea calitatii de om.
Si in cautarea launtrica a acestui inteles incepem sa accesam energii
transformatoare care ne indeamna spre regasirea intregului care suntem prin
drept divin.
Si de la zbuciumul din trecut,
ajungem, in timp pretios, la a trai pacea. Incepem sa vedem cu alti ochi lumea pentru
ca altfel ne privim, acum, pe noi. Atingem frumusetea Sufletului nostru si
aceasta mirabila descoperire ne calauzeste spre a-l asculta, spre a-i da
atentie, spre a impartasi cu el fiecare
moment din acum. Si ne trezim intr-o dorinta de a-l simti mereu cu noi,
de a fi intr-o mangaiere continua cu el, de a-l imbratisa asemeni unui
iubit sau iubita. Primim intelegerea ca partea din noi care credeam ca
ne lipseste, este si a fost intotdeauna in noi. Si observam cum viata incepe sa ni se
schimbe. Apare nevoia sa petrecem mai mult timp cu noi insine, sa ne bucuram
simtindu-ne, sa ne cunoastem mai in profunzime, sa descoperim partea necunoscuta
din noi. Devenim lumea noastra si nimic nu ne mai lipseste, nu mai avem dorinte
si ne simtim dezorientati in aceasta noua postura de a nu cere nimic din
exterior. Ne bucuram de prezenta noastra in propria viata, iar acel dor adanc de cine suntem este acum
integrat simplu si firesc. Si aceasta regasire ne cere intimitate, deschidere,
simtire, incredere. Incepem sa ne surprindem cat de bine ne simtim in aceasta
noua notiune de a fi egoisti.
Uneori, parem deranjati de solicitarile celor din jur, de nerespectarea
spatiului nostru. Alteori, vrem sa fim printre oameni, sa impartasim cu ei
trairile noastre. Sunt clipe cand nici noi nu mai stim ce vrem sau ce sa mai intelegem.
Si e un firesc in toate in desfasurarea evolutiei noastre.
Remarcam acum nazuinta noastra de a comunica
complet cu Sufletul nostru, de a ne exprima cum n-am mai facut-o pana acum, de
a respira impreuna ce el. Da, simtim cum ne indragostim de noi.
Si ce frumos e cand incepem sa ne
vedem corpul din interior, sa-l vedem ca pe o casa superba, care gazduieste pe Cel Ce Sunt si-l serveste cu onoare, cum noi nu am
inteles pana acum. Si cata recunoastere simtim pentru aceasta
casa sacra pe care am creat-o prin vremuri. Aici ne simtim in siguranta, in dragoste, in pace. Vedem cum
corpul respecta fiinta in serviciul careia este, pentru a o sustine in
manifestarea ei, aici pe Pamant.
Realizam lucruri noi despre corp,
despre cum stie el singur sa se vindece, despre cum e in conexiune cu viata sau cum se dedica el intregului sine.
Acest sistem evolutiv odata declansat
implica si observarea functionalitatii mintii noastre, sesizarea structurilor
limitative in care este prinsa, inventivitatea acesteia in a ne manipula in
momentele noastre de inconstienta. Devenim supraveghetori ai acestui aspect si intelegem
cum ne-am lasat condusi de sisteme de credinte care n-au legatura cu cine
suntem, cum ne-am lasat pacaliti de aspectele noastre, cum ne-am indoit de noi.
Mai indraznim acum sa ne mai dam
puterea? Si sub ce scuza?
Purtam in noi insine tot ce-i mai
pretios, mai maret si implinitor – pe EU SUNT. E coplesitor de adevarat.
Profunzimile noastre abunda de autenticitatea si frumusetea noastra. Acum putem
respira implinatatea noastra.
Descoperim cat de importanti suntem
pentru noi si nu mai dorim sa ne pierdem sau sa ne tradam.
Imbratisam cu iubire si recunostinta tot
ce ne-am dat voie sa experimentam pana acum si ne onoram cu fiecare pas pe
Cale.
Ne e drag de noi acum si suntem doritori a ne iubi.
Doar amintindu-ne de noi permitem
propriului UNU sa se desavarseasca.
CLAUDIA
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu