Oamenii care excelează în manifestarea fizică a ideilor lor învaţă
să-şi fixeze obiective realiste şi să le aplice într-un mod flexibil,
răspunzând la condiţiile concrete. Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă
flexibilitate, urmăreşte comportamentul unui copăcel tânăr în bătaia vântului.
Trunchiul său este subţire şi fragil, dar dispune de o impresionantă forţă şi
rezistenţă. Aceasta se datorează faptului că el se mişcă împreună cu vântul, nu
împotriva lui.
Atunci când condiţiile sunt potrivite ca ceva să se întâmple, aceasta
se va întâmpla fără mare efort. Când condiţiile nu sunt potrivite, chiar şi un
mare efort nu va reuşi. A te mişca împreună cu vântul necesită o sensibilitate
faţă de condiţiile existente. Există momente pentru odihnă şi retragere şi
momente pentru a te mişca energic înainte.
A şti când să te mişti şi când să nu te mişti este o chestiune de bun
simţ şi de intuiţie. Gândirea abstractă nu poate duce, prin ea însăşi, la
percepţia adevărată. Ea trebuie combinată cu sensibilitatea emoţională. Ca să
vezi lucrurile în mod corect trebuie să înţelegi cât de mult ai investit
emoţional într-o situaţie, cât şi modul în care evenimentul apare şi se
desfăşoară în exterior.
Trebuie luate în considerare atât realitatea interioară, cât şi cea
exterioară. Unii oameni spun că realitatea interioară determină realitatea
exterioară. Alţii spun că cea exterioară o determină pe cea interioară. Şi unii
şi alţii au dreptate. Găina nu ar exista fără ou – şi vice-versa.
Cauza şi efectul nu sunt lineare şi secvenţiale. Ele se manifestă în
mod simultan. Prin natura lor, ele au o mişcare circulară. Nu numai cauza
determină efectul, dar şi efectul determină cauza.
Răspunsul la întrebarea „ce a fost mai întâi, oul sau găina?” poate fi
– ori nici unul, ori amândouă. Găina şi oul sunt creaţii simultane. La toate
întrebările de genul ori/ori trebuie să se răspundă în acelaşi fel – altfel
răspunsul va fi fals.
Realitatea Supremă nu poate fi înţeleasă într-un cadru de referinţă
dual. Ea include atât realitatea interioară, subiectivă, împreună cu realitatea
exterioară, obiectivă – cât şi interacţiunea lor reciprocă, spontană. Toate
contrariile sunt conţinute înăuntrul ei. Realitatea Supremă e creaţia
acceptării totale, a capitulării totale şi a iubirii totale, atotcuprinzătoare.
Nu există ceva care să fie separat de ea. Chiar şi atunci când copacii sunt
smulşi din rădăcină şi duşi la vale de şuvoi, nu e nici o tragedie, căci nu există
diferenţă între copac şi şuvoi.
În contrast cu fluxul Realităţii Supreme se află Rezistenţa care dă
naştere diferitelor condiţii. Distincţiile, comparaţiile, judecăţile intră în
joc, iar cursul natural este întrerupt. Natura Realităţii Supreme este de a
spune „Da”. Ea are o exuberanţă naturală şi un entuziasm firesc. Vrea să ia
totul cu ea. E fericirea personificată, pentru că ea consideră totul şi pe toţi
ca fiind ea însăşi.
Rezistenţa spune mereu „Nu”. Prin natura ei, aduce conflict şi luptă.
Se opune la orice şi, astfel, ea este nefericirea personificată. Acolo unde nu
există rezistenţă, nu există nefericire. Nefericirea opune întotdeauna
rezistenţă unor condiţii. Ea se constituie pe nişte interpretări pro sau
contra. Rădăcina nefericirii este ataşamentul.
Nu îţi cer acum să renunţi la toate ataşamentele tale. Aceasta,
prietene, nu este un ţel realist. Îţi cer doar să devii conştient de
ataşamentele tale, de percepţiile tale, de interpretările tale pro şi contra.
Îţi cer doar să observi cum ai făcut ca fericirea ta să fie condiţionată. Dacă
vrei să înţelegi necondiţionarea, priveşte copacul mişcându-se în bătaia
vântului. E cea mai bună metaforă pe care o poţi găsi. Copacul are rădăcini
adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit, iar sus e flexibil. Este un simbol
al tăriei şi al capitulării.
Poţi dezvolta aceeaşi tărie de caracter, mişcându-te flexibil o dată cu
toate situaţiile din viaţa ta. Stai drept şi fii înrădăcinat în momentul de
faţă. Cunoaşte-ţi nevoile, dar îngăduie ca ele să fie satisfăcute cum ştie
viaţa mai bine.
Nu insista ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un anumit mod, căci,
dacă insişti, vei opune o rezistenţă inutilă. Trunchiul copacului se frânge,
atunci când încearcă să se opună vântului.
PAUL FERRINI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu