Plenitudinea vieţii se întâlneşte la orice pas
Mulţi oameni se plâng că ceilalţi nu-i tratează
suficient de bine. „Nu am parte de respect, de atenţie, de recunoaştere”, spun
ei. „Valoarea mea este subestimată.” Atunci când ceilalţi sunt amabili, îi
bănuiesc că au motive ascunse: „Vor să mă manipuleze, să profite de mine.
Nimeni nu mă iubeşte.”
Iată ce cred astfel de oameni despre ei înşişi:
„Sunt un biet «eu mic» cu nevoi neîmplinite.”
Această percepţie elementară greşită a ceea ce
sunt ei generează disfuncţii în interiorul tuturor relaţiilor lor. Ei cred că nu au nimic de oferit şi că lumea sau
ceilalţi oameni le refuză ceea ce le este necesar, întreaga lor realitate se bazează
pe un sentiment iluzoriu referitor la ceea ce sunt ei.
Acesta sabotează situaţiile, le deteriorează
toate relaţiile. Dacă gândul lipsei — fie că e vorba de bani, recunoaştere sau iubire — a devenit parte integrantă a ceea ce
credeţi că sunteţi, atunci lipsa vă va însoţi pretutindeni. În loc să
confirmaţi binele care deja exista în viaţa voastră, nu vedeţi decât lipsa.
Confirmarea binelui care deja există în viaţa voastră reprezintă fundamentul
belşugul de orice fel. Lucrurile stau în felul următor: voi refuzaţi lumii tot
ceea ce credeţi că lumea vă refuză vouă. Îi refuzaţi pentru că în adâncul
vostru credeţi că sunteţi mărunţi şi nu aveţi nimic să-i oferiţi.
Încercaţi următorul exerciţiu timp de două
săptămâni şi vedeţi în ce fel vă schimbă el realitatea: toate cele pe care
credeţi că oamenii vi le refuză vouă — laudă, apreciere, ajutor, grijă plină de
iubire şi aşa mai departe — oferiţi-le voi lor. Nu aveţi de unde? Comportaţi-vă
ca şi cum aţi avea, şi ele vor veni. Apoi, curând după ce începeţi să dăruiţi,
veţi începe să primiţi.
Nu puteţi primi ceea ce nu oferiţi. Curgerea în exterior determină şi curgerea spre interior. Voi aveţi deja ceea ce credeţi că vă este refuzat de către existenţă. Dar dacă nu-i permiteţi să curgă în exterior, nu veţi ajunge să ştiţi că aveţi. Este şi cazul belşugului. Legea conform căreia curgerea în exterior determină curgerea către interior a fost exprimată de Isus prin intermediul acestei imagini de mare impact: „Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf.”
Nu puteţi primi ceea ce nu oferiţi. Curgerea în exterior determină şi curgerea spre interior. Voi aveţi deja ceea ce credeţi că vă este refuzat de către existenţă. Dar dacă nu-i permiteţi să curgă în exterior, nu veţi ajunge să ştiţi că aveţi. Este şi cazul belşugului. Legea conform căreia curgerea în exterior determină curgerea către interior a fost exprimată de Isus prin intermediul acestei imagini de mare impact: „Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf.”
Sursa belşugului de orice fel nu se află în
afara voastră; ea este parte integrantă a ceea ce sunteţi. Începeţi însă prin a
recunoaşte şi confirma belşugul din afara voastră. Vedeţi plenitudinea vieţii
care vă înconjoară. Simţind căldura soarelui pe pielea voastră, privind florile
splendide din faţa florăriei, muşcând dintr-un fruct zemos sau udându-vă până
la piele în ploaia revărsată din cer.
Plenitudinea vieţii se întâlneşte la orice pas.
Recunoaşterea acestui belşug existent peste tot în jurul vostru va trezi
belşugul uitat din voi înşivă. Apoi lăsaţi-l si curgă în afară. Când îi zâmbiţi
unui străin deja se produce o mică revărsare de energie. Deveniţi voi cei care
oferă. Puneţi-vă adeseori întrebarea: „Ce pot oferi acum; cum pot fi de ajutor
acestei persoane sau în această situaţie?” Nu este nevoie să deţineţi ceva
pentru a vă simţi îmbelşugaţi, deşi dacă vă simţiţi astfel e aproape sigur că
drept consecinţă lucrurile vor veni la voi. Belşugul vine doar la aceia care au
deja. Pare aproape nedrept, dar nu este, desigur, aşa. Este o lege universală.
Atât belşugul, cât şi lipsa, sunt stări interioare ce se manifestă ca realitate
a voastră. Isus formulează astfel acest adevăr: „Căci celui ce are i se va da,
dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua."
ECKHART TOLLE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu