Inchisori invizibile
Când spui "Te iubesc. Nu pleca. Nu pot trăi fără tine", deşi poţi
fi convins că iubeşti, te asigur că nu iubeşti. Ceea ce tu simţi este o
combinaţie de afecţiune şi teama de
singurătate. Cu greu vei recunoaşte asta. Insă acesta este adevărul
gol-goluţ: te agăţi de celălalt deoarece nu crezi că te vei descurca fără el.
Nu crezi că-ţi poţi asuma o viaţă de unul singur, cel puţin pentru o perioadă
(până stabileşti o relaţie cu altcineva). Nu te simţi suficient de pregătit sau
puternic pentru a face faţă vieţii de pe o poziţie independentă. Te temi. La
nivel psihologic, esti încă un copil care are nevoie de un părinte. Are nevoie
de cineva care să-l protejeze într-o lume ostilă sau indiferentă. De aceea,
iubirea ta are o componentă infantilă. Nu este iubirea unui adult care
dăruieşte, ci este iubirea unui copil pentru părintele său. Oferi afecţiune, însă la schimb. Nu eşti suficient de
centrat în tine însuţi pentru a oferi afecţiune fără a aştepta nimic în schimb.
Când spui "Te iubesc. Nu sunt de acord să te întâlneşti cu altă
femeie/alt bărbat" situaţia e relativ asemănătoare. Te temi de pierdere! Dacă cealaltă
femeie este mai atrăgătoare? Dacă celălalt bărbat este mai interesant? Te simţi
ameninţat. Cealaltă persoană s-ar putea dovedi, pentru partenerul tău, mai bună
ca tine. S-ar putea să o aleagă pe ea, ceea ce înseamnă că tu vei rămâne
singur. Doar nu vrei să ajungi aici! Doar îţi iubeşti partenerul, n-o să permiţi
aşa ceva!
Aceasta nu este iubire, deoarece iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile (înţelegi acum titlul cărţii?).
Dezaprobând, condamnând sau pedepsind nevoia lui de a-şi petrcce timpul cu
altcineva (nu neapărat un partener erotic), te aperi de propria teama de
pierdere şi abandon. Instrumentul pe care îl foloseşti este controlul. Controlul nu este iubire!
Rădăcina nevoii de control este insecuritatea.
Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. îţi
vei asuma riscul ca el, bucurându-se de această libertate, să întâlnească pe
cineva mai potrivit sau mai stimulativ. Dacă se întâmplă asta nu-ţi modifică
sentimentele nici măcar cu un milimetru. Tu nu-1 iubeşti pentru ca el să te
iubească la schimb. Tu iubeşti pentru bucuria de a-ţi manifesta această putere.
A iubi necondiţionat este o mare
putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după
el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva
ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei taie (când fiinţa a
înflorit pe deplin). Dacă el pleacă sau vrea să plece, nu-1 vei reţine. O să
fii trist(ă) o vreme. E firesc, cineva drag a plecat din viaţa ta. Dar iubirea
ta nici nu va seca, nici nu va fi blocată sa curgă spre altcineva.
Dacă ceea ce citeşti îţi pare utopic sau nerealist, îţi garantez că este
următorul nivel de evoluţie pentru noi, locuitorii acestui Pământ. Am întâlnit
până acum 3 oameni în carne şi oase care să iubească în acest fel. Asta îmi dă
mari speranţe, chiar dacă mi-au trebuit vreo 20 de ani până să-i găsesc.
Cum se atinge acest nivel? Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să
separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control,
teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti.
Adrian Nuta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu