Din interior...

Destinul

Tu esti cel care alegi

Minunile naturii - muzica Enya

Esti responsabil...

Traieste intens, traieste plin de bucurie

                      Nu îti cere sa fii perfect

Tu încerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, însa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar când apare nemultumirea, logica iti spune: "Poate ca ceea ce ai nu este suficient; straduieste-te sa obtii mai mult!" Atunci încerci sa obtii mai mult, începi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zâmbitoare, toata lumea zâmbeste fericita, astfel încât fiecare vrea sa-i pacaleasca pe toti ceilalti.

Si tu porti, la rândul tau, o masca, astfel încât ceilalti cred ca esti ceva mai fericit; iar tu, la rândul tau, ai impresia ca ei sunt mai fericiti. Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului. El priveste însa iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mladie, mai frumoasa. Acestea sunt iluziile pe care le creeaza distanta.

Când te apropii însa mai mult, începi sa vezi ca nu este chiar asa. Dar oamenii ramân la distanta unii de altii. Chiar si prietenii, chiar si iubitii, se tin unul pe altul la distanta; o apropiere prea mare ar fi periculoasa, s-ar putea ca ei sa vada ceea ce esti în realitate. Iar eroarea îsi are sursa în chiar modul în care pui problema, astfel încât - orice ai face - nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de multi bani: îti vine imediat ideea ca banii reprezinta cauza fericirii.

Priveste la acest om! Cât de fericit pare sa fie! Asa ca alergi dupa bani. Un altul este mai sanatos; alergi dupa sanatate! Un altul face altceva si arata foarte multumit - îl urmaresti! Dar de fiecare data e vorba de celalalt...

Societatea a aranjat lucrurile astfel încât sa nu îti pui niciodata problema propriului tau potential.

Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu însuti. Fii doar tu însuti si toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispare; nu îti mai pasa ca altii au mai mult, ca nu esti tu cel care are

mai mult.

Daca vrei ca iarba sa fie mai verde, nu are rost sa privesti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba sa fie mai verde!

Omul trebuie sa fie înradacinat în propria sa energie potentiala, indiferent care este aceasta.

Lumea va fi atât de multumita astfel, încât acest fapt vi se va parea pur si simplu incredibil.

A fi viu înseamna a avea simtul umorului, a avea o profunda calitate de a iubi si de a te juca în voie.

Sunt absolut împotriva oricaror atitudini negative în privinta vietii, iar respectul acordat Divinului a reprezentat întotdeauna o negare a vietii. Pentru a transforma acest respect în ceva pozitiv trebuie sa i se adauge neaparat calitatea jocului, simtul umorului si iubirea. Respectul fata de viata este singurul fel de respect care poate fi aratat Divinului, deoarece nimic nu este mai divin decât viata însasi.

Omul poarta în interiorul lui un mare tezaur, însa el mai poarta în sine si întreaga mostenire animala. Aceasta trebuie îndepartata, pentru a permite comorilor sa se înalte în câmpul constiintei, pentru a fi împartasite cu ceilalti. În realitate, aceasta este caracteristica bogatiei: cu cât o împarti mai mult cu altii, cu atât îti apartine mai mult.

Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru ca nu le-am privit niciodata cu adevarat, nu ne-am îndreptat niciodata atentia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate.

Încercati sa creati numai lucruri frumoase, nu aduceti la viata nimic urât. Nu aveti prea mult timp si nu aveti nici multa energie de pierdut. Având o viata atât de scurta, având o sursa de energie atât de mica, este pur si simplu stupid sa o pierdeti în tristete, în furie, în ura, în gelozie.

Folositi-va energia în iubire, folositi-o în actiuni creatoare, în prietenie, în meditatie; îndreptati-va spre ceva care sa va înalte. Si cu cât va înaltati mai mult, cu atât întâlniti mai multe izvoare de energie care stau la dispozitia voastra. Depinde numai de voi.

Nici o fiinta umana nu este o insula. Trebuie sa va amintiti mereu acest lucru, deoarece el reprezinta unul din adevarurile fundamentale ale vietii. Insist asupra acestui fapt, deoarece exista mereu tendinta de a-l uita.

Facem cu totii parte din aceeasi energie a vietii, din aceeasi existenta oceanica. Si tocmai datorita faptului ca radacinile noastre sunt ancorate în aceeasi unitate, este posibila iubirea. Daca nu am fi o singura unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibila.

Omul poarta înca în el multe instincte animalice: furia, ura, gelozia, posesivitatea, siretenia. Tot ceea ce a fost condamnat în interiorul omului pare sa apartina unei parti inconstiente foarte profunde. Iar scopul alchimiei spirituale este acela de a produce eliberarea de întregul trecut animalic.

Daca nu se va elibera de acest trecut animalic, omul va ramâne divizat. Trecutul animalic si calitatile umane nu pot coexista, deoarece calitatile umane reprezinta tocmai opusul celor animalice. Deci tot ce poate sa mai faca omul este sa cada în ipocrizie.

În ceea ce priveste comportamentul lui formal, omul se conformeaza idealurilor umane de iubire si adevar, de libertate, neposesivitate si compasiune. Toate acestea reprezinta însa numai un strat foarte superficial, iar animalul tinut ascuns se poate ivi la suprafata în fiecare clipa; orice întâmplare îl poate face sa apara. Însa, indiferent daca apare la suprafata sau nu, constiinta interioara este divizata.

Aceasta constiinta divizata a facut sa se puna întrebarea: cum ar putea individul sa devina un întreg armonios? Acelasi lucru este însa valabil si în cazul societatii: Cum putem transforma societatea într-un întreg armonios fara razboaie, fara conflicte, fara clase sociale; fara separare pe criterii de culoare, religie, casta sau natiune?

În loc sa gândim în termeni de revolutie si sa schimbam societatea, structura ei, ar trebui sa ne punem mai serios problema meditatiei si a transformarii individului.

Aceasta este singura cale ce poate duce la disparitia tuturor diviziunilor existente în cadrul societatii. Însa ele trebuie sa dispara din interiorul individului. Iar acest lucru este posibil.

Nu exista nimic care sa poarte eticheta "adevar"; adevarul nu este un lucru pe care îl vei putea gasi într-o buna zi într-o cutie, si pe care, deschizând-o, sa exclami uimit: "Fantastic! Am gasit adevarul!"

Nu exista o astfel de cutie.

Motivul pentru care oamenii vorbesc mereu despre adevar este clar. În inima lor exista o sete dupa adevar, le este rusine ca nu sunt în posesia acestui adevar si, de aceea, vorbesc despre el.

Însa acestea nu sunt decât cuvinte. Faptul de a trai în conformitate cu ele este prea periculos, riscul este prea mare.

La fel se întâmpla si cu libertatea. Toti oamenii doresc libertate de exprimare, însa nimeni nu este cu adevarat liber. Si nimeni nu doreste sa fie cu adevarat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea; ea nu vine singura. Iar faptul de a fi dependent este simplu; în acest caz raspunderea nu îti revine tie, ci persoanei de care esti dependent.

Oamenii au adoptat deci un mod de viata schizofren. Ei vorbesc despre adevar si despre libertate, însa traiesc în minciuna si sclavie... Iar lanturile robiei sunt numeroase, deoarece faptul de a fi sclavi va face sa fiti eliberati de raspundere. Un om care doreste sa fie liber trebuie sa accepte responsabilitati imense. El nu îsi poate arunca raspunderea pe umerii nimanui. Indiferent ce face, indiferent ce este, raspunderea îi revine în întregime.

O persoana cu adevarat non-violenta este cea care nu ucide pe nimeni si care nu face rau nimanui, deoarece este împotriva faptului de a ucide, este împotriva faptului de a face rau. Ea se va împotrivi însasi în situatia în care altcineva încearca sa îi faca ei vreun rau. Daca cineva încearca sa o ucida, ea se va împotrivi si în acest caz si nu va permite ca acest lucru sa se întâmple.

Ea nu va initia nici o violenta, însa daca împotriva ei va fi îndreptat vreun act violent, atunci se va bate din toate puterile. Numai asa oamenii non-violenti pot ramâne independenti; altfel vor fi sclavi, vor ramâne saraci si vor fi întotdeauna exploatati de altii.

A fi tu însuti îti ofera toate elementele pentru a te simti împlinit, pentru ca viata sa aiba sens, semnificatie. Simplul fapt de a fi tu însuti si de a creste conform firii tale va duce la împlinirea destinului tau.

Fii plin de neprevazut si mereu schimbator. Nu te împotrivi schimbarii si nu înceta niciodata sa fii imprevizibil; numai atunci viata poate fi o permanenta bucurie. În momentul în care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot.

Actiunile unei masini pot fi prevazute. Ea este astazi la fel ca ieri si tot asa va fi si mâine. Este neschimbata. Numai omul are calitatea de a se schimba în fiecare clipa.

În clipa în care încetezi sa te schimbi, într-un mod foarte subtil ai si murit.

Risca tot ce ai! Fii asemenea unui jucator! Risca totul, deoarece clipa urmatoare ar putea sa nu mai vina, asa ca de ce sa îti pese? De ce sa te intereseze?

Traieste intens, traieste plin de bucurie. Traieste fara teama, traieste fara sa te simti vinovat.

Traieste fara sa îti fie frica de iad si fara sa doresti raiul.

Traieste pur si simplu.

Fiecare greseala este o ocazie de a învata. Totul este sa nu comiti aceeasi greseala în mod repetat - ar fi o prostie... Însa comite cât mai multe greseli noi de care esti în stare; nu trebuie sa-ti fie teama, caci acesta este singurul mod în care natura îti permite sa înveti.

Religiozitatea înseamna pur si simplu o provocare pentru a creste, o provocare aruncata semintei pentru a ajunge la apogeul exprimarii sale, a se deschide în mii de flori si a-si raspândi parfumul ascuns în ele.

Aceasta mireasma subtila este ceea ce numesc eu religiozitate.

Fiecare este atât de nefericit încât vrea sa gaseasca o explicatie acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru asta o strategie foarte buna: faptul de a judeca.

Mai întâi te judeci, desigur, pe tine însuti în legatura cu toate lucrurile. Nici o fiinta nu este perfecta si nici un om nu poate fi vreodata perfect, deoarece nu exista perfectiune; prin urmare,

faptul de a judeca este foarte usor. Tu esti imperfect si exista o serie de lucruri care dovedesc aceasta imperfectiune. si atunci te înfurii, te ridici împotriva ta si împotriva întregii lumi: "De ce nu sunt perfect?" dupa care privesti spre ceilalti, încercând sa regasesti aceasta imperfectiune în fiecare.

Si doresti sa-ti deschizi inima, deoarece pâna nu o deschizi, viata ta va fi lipsita de orice celebrare, va fi aproape moarta. Însa nu poti sa faci acest lucru direct. Trebuie sa distrugi mai întâi în întregime acest mecanism. Deci, în primul rând: nu te mai judeca pe tine însuti.

În loc sa te judeci, începe sa te accepti pe tine însuti cu toate imperfectiunile, cu toate slabiciunile, cu toate greselile si esecurile. Nu îti cere sa fii perfect. Aceasta înseamna sa ceri ceva ce nu este cu putinta; te vei simti frustrat.

La urma urmei, esti o fiinta omeneasca.

Priveste animalele, priveste pasarile: ele nu sunt triste, ele nu sunt frustrate. Niciodata nu o sa vezi un bizon iesindu-si din fire. El este pe deplin multumit sa îsi mestece aceeasi iarba în fiecare

zi. El este aproape iluminat! Nu exista nici o tensiune, el este în deplina armonie cu natura, cu el însusi, cu tot ceea ce este.

Bizonii nu fac partide pentru a revolutiona lumea, pentru a schimba bizonul în super-bizon, pentru a face bizonii religiosi sau virtuosi. Nici un animal nu este preocupat de vreun ideal uman.

Cu siguranta ca bizonii râd si întreaba: "Ce vi s-a întâmplat? De ce nu puteti fi pur si simplu voi însiva? Ce nevoie aveti sa fiti altcineva?"

Primul lucru este asadar acela de a te accepta, în mod profund, pe tine însuti.

Nu condamnati senzualitatea! Ea a fost condamnata în întreaga lume. Si din cauza acestei condamnari energia care poate înflori în senzualitate se transforma în perversiune, gelozie, furie, ura; ea genereaza o existenta arida, lipsita de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântarile omenirii. Este sensibilitatea voastra, este constiinta voastra. Este constiinta

voastra filtrata prin corp.

Parintii au crezut întotdeauna despre copii ca sunt proprietatea lor si ca acestia trebuie sa le fie întru totul asemanatori, sa îi copieze întocmai. O copie este însa lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza asa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original.

Trebuie sa îti ajuti copiii sa creasca, astfel încât sa te depaseasca. Trebuie sa îi ajuti sa nu te imite. Adevarata îndatorire a parintilor este aceea de a-si ajuta copiii sa nu îi imite. Copiii sunt tentati, prin însasi firea lor, sa imite. Si pe cine ar putea imita? Parintii sunt cei mai apropiati.

Pâna acum parintii au apreciat foarte mult faptul ca propriii lor copii le seamana. Tatal se simte mândru ca fiul sau îi seamana. Iar viata copilului este pierduta, el nu este dorit asa cum este el de fapt.

Datorita acestei conceptii gresite, de a fi mândru de copiii care te imita, am creat o societate în care toata lumea imita.

                                                                                    OSHO

E primavara, iarasi primavara!

Atunci cand...

Le meriti si tu

Multumesc

Ti-ar place sa devii maestru?

                      Voia ta este Voia Mea! 

Sunteti intr-o relatie de parteneriat cu Dumnezeu, noi avem un contract etern: “Voia ta este Voia Mea” ! Promisiunea Mea este ca intotdeauna sa va dau ceea ce cereti.  Promisiunea voastra este sa cereti  ceea ce va doriti.

Cand Eu spun “Voia ta este Voia Mea” , nu este acelasi lucru cu a spune  “Voia Mea este voia ta”.
Daca tu ai face Voia Mea tot timpul, n-ai mai avea nimic altceva de facut pentru ca sa ajungi la Iluminare. Procesul s-ar incheia, ai fi deja acolo.

O singura zi in care sa nu faci altceva decat Voia Mea ti-ar aduce Iluminarea.

De fapt, in majoritatea timpului, nici macar nu cunosti care este Voia Mea.
Eu iti spun tot timpul, numai ca tu nu asculti. Si cand asculti, nu auzi. Si cand auzi, nu-ti crezi urechilor. Si cand crezi ceea ce auzi, oricum nu urmezi  indrumarile. Deci, a spune ca Voia Mea este Voia ta se dovedeste inexact.
Pe de alta parte “Voia ta este Voia Mea” .
In primul rand, pentru ca Eu o cunosc. In al doilea rand, pentru ca Eu o accept. In al treilea rand, pentru ca Eu o pretuiesc. In al patrulea rand, pentru ca Eu o iubesc. In al cincilea rand, pentru ca este a Mea si Eu o numesc a Mea Proprie.

Aceasta inseamna ca tu ai liber arbitru ca sa faci ce vrei – si ca Eu fac ca Voia ta sa fie a Mea, prin dragoste neconditionata.

Pentru ca Voia Mea  sa fie a ta, tu ar trebui sa faci acelasi lucru.

In primul rand ar trebui sa o cunosti. In al doilea rand, ar trebui sa o accepti. In al trelea rand, ar trebui sa o pretuiesti. In al patrulea rand, ar trebui sa o iubesti. In cele din urma, ar trebui sa o consideri ca fiind a ta proprie.
Te afli intr-un loc foarte confortabil cand esti acolo unde se face Voia Mea. Sper, Neale, ca tu si altii veti veni adesea aici. In intreaga istorie a omenirii, numai cativa dintre voi au facut aceasta in mod consecvent. Foarte putini dintre ceilalti au facut-o aproape intotdeauna. Multi au facut-o in mare parte. O gramada de oameni au facut-o din cand in cand. Practic, toata lumea a facut-o in foarte rare ocazii – desi unii nu au facut-o deloc.

In ce categorie vrei sa fii tu de acum inainte? Ai vrea sa cunosti si sa faci tot timpul Voia Mea?

Adevar iti spun Eu tie: da, te-ai putea muta in Dumnezeire chiar in clipa aceasta, daca ai alege sa o faci. Nu trebuie ca evolutia ta sa dureze atat de mult  timp.
Oare de ce o fi durat atat? Doar nu crezi ca Eu sunt cel care te trage inapoi?

Sa-ti dai seama ca tu esti cel care te tragi inapoi, e primul pas spre a deveni maestru.

Ti-ar place sa devii  maestru?

 

                                                          Neale Donald Walsch

Reflexia Iubirii

Serenade - Schubert

Iluzia superioritatii

Iubindu-ma...

Schimbarea are nevoie de curaj

                        Iubeste-te pe tine insuti

Nu exista decat un singur tu. Esti o expresie pretioasa si irepetabila a mintii lui Dumnezeu. Este uluitor de simplu sa spui ca nu va mai exista niciodata un altul ca tine – dar nu va exista. Nu exista nimeni altcineva care sa vada lumea exact asa cum o vezi tu, ale carui sentimente sa‑i atinga corzile inimii, exact la fel cum le ating ale tale. Nu exista nimeni altcineva – indiferent cat de mult ar semana cu tine – ale carui zile si ani sa decurga la fel cu ale tale, nimeni care sa viseze la fel ca tine, care sa simta, profund, fiecare dintre sperantele tale, pe masura ce zboara ca niste fluturi in inima ta sau sunt strivite de mana unui strain.

Chiar daca noi toti traim mii de vieti – si multi cred asta – cel care esti in fiecare dintre aceste vieti nu este acest tu, nascut astfel, cu acesti ochi si aceste maini si cu suferinta pe care trebuie sa o depasesti, cu acesti parinti, acesti frati si surori, aceste talente, aceste daruri de daruit, cu acest numar exact de zile si ore si minute, intre scrierea numelui tau in certificatul de nastere si gravarea lui pe piatra ta de mormant.

Tu esti singurul care are oportunitatea exceptionala de a te cunoaste cu adevarat si de a descoperi calea ta unica si minunata. Ceilalti iti pot tine o oglinda in fata si‑ti pot arata parti din tine, care poate au fost ascunse mult timp, dar nu‑ti pot arata niciodata imaginea ta completa – acel intreg care iti apartine, pe care il poti folosi, exprima si elibera, atunci cand zilele din aceasta viata ti s‑au scurs.

 Atunci cand nu am invatat cum sa ne iubim pe noi insine, asa cum trebuie, ramanem permanent intepeniti pe aceasta prima treapta a scarii. Nu stim cum si cat de bine sa‑i tratam pe ceilalti si avem probleme cu ceea ce numim limite. Ne impiedicam in mlastina respectului redus fata de sine si in desisul lipsei de consideratie fata de sine, care ne submineaza eforturile de „a‑i iubi pe ceilalti, ca pe noi insine”. [...]

Pentru a merge pe aceasta cale, trebuie, mai intai, sa intelegem ca iubirea de sine nu inseamna narcisism. Nu inseamna nici egoism, nici lacomie, nici ca avem intotdeauna dreptate, sau ca ne intereseaza doar propria persoana, incapatanare sau trufie – adica tot ce i-a dat iubirii de sine, un renume prost. Este, mai degraba, o primavara – anotimpul renasterii – in care fiecare dintre noi poate deveni sinele lui cel mai autentic.

 Dragostea de sine este, de asemenea, misterioasa. Asta, deoarece atunci cand vom invata cu adevarat sa ne iubim pe noi insine, nu va mai trebui sa lucram asupra acestui lucru, in fiecare minut. Reamintindu‑ne constant cat de importanti suntem, cat de important este sa ne iubim pe noi insine, ajungem, in final, intr‑un punct in care compasiunea de sine apare mai usor, aproape automat. Din fantana acceptarii tacute, din practica unei griji blande si neconditionate fata de noi insine, ajungem sa‑i iubim pe ceilalti cu o deosebita generozitate si cu inimi deschise si darnice.

Si acest lucru se intampla, deoarece iubirea de sine este – inainte de toate – o chestiune spirituala. Fiindca doar atunci cand ne vom vedea si ne vom percepe efectiv ca pe unul dintre firele ce alcatuiesc vasta tesatura umana, imbratisati profund si neconditionat, de un univers care are grija de noi cu pasiune – un univers ordonat si frumos – doar atunci ne vom putea iubi cu adevarat pe noi insine. Acest sentiment profund, ca suntem o parte pretioasa din univers, reprezinta, de fapt, sursa fundamentala pentru a‑i putea iubi pe ceilalti.

 Aceasta carte este o calatorie spre tine, o descoperire a modului in care te‑ai pierdut pe tine – si astfel, ti‑ai pierdut capacitatea de a te iubi pe tine insuti. Este, de asemenea, o harta catre frumusetea, gratia si forta care esti tu. Este le beau chemin, drumul minunat pe care trebuie sa calatoresti pentru a le revendica.

 Sa te iubesti pe tine insuti – sa te accepti cu adevarat si sa te pretuiesti – este, in cele din urma, o sarcina pe viata. Desi procesul poate parea complex, in inima ta nu este chiar asa de complicat. El inseamna parcurgerea a patru pasi simpli, in calatoria catre iubirea de sine: vorbeste deschis, actioneaza, elibereaza‑te si porneste. [...] 

Schimbarea are nevoie de curaj. Sa actionezi cu mult curaj – ceea ce inseamna sa te comporti in moduri care nu‑ti sunt familiare, sau chiar te sperie – este ceea ce creeaza schimbarea reala. Odata ce ai pasit – cu gandul, cuvantul, cu fapta, sau in practica – peste limitele tale interioare, vei incepe sa functionezi in moduri noi si diferite. Acest comportament schimbat iti va afecta profund modul in care te apreciezi pe tine. In loc de descurajare sau auto‑critica, vei incepe sa simti iubire de sine. [...] 

Fie ca drumul sa‑ti fie placut! Si, atunci cand vei ajunge la capat, fie ca inima ta sa fie plina de Tine!

                                                                    Daphne Rose Kingma