luni, 22 iulie 2013

Fiinta trebuie sa curga


                         Nu ezitati sa iubiti

Iubirea este o înflorire rară. E rară fiindcă se poate produce doar atunci când nu există frică, niciodată înainte. Aceasta înseamnă că iubirea îi poate apărea doar unei persoane foarte profund spirituale. Cunoştinţă pot lega toţi, sexul e posibil pentru toţi, dar nu şi iubirea.
Dacă poţi permite iubirii să apară, atunci nu mai e nevoie de rugăciune, nu mai e nevoie de meditaţie, nu mai e nevoie de nicio biserică, de niciun templul. Dacă iubeşti poţi să uiţi cu totul de Dumnezeu, fiindcă prin iubire îţi va fi apărut totul: meditaţia, rugăciunea, Dumnezeu, totul îţi va fi apărut. La asta se referă Iisus atunci când spune că iubirea e Dumnezeu.

Iubirea este prima experienta a fiintei in care ea se pune in rezonanta cu ceva in afara egoului ei. Ea reprezinta prima lectie prin care omul afla ca poate intra in armonie cu cineva care nu face parte din egoul lui, cu o femeie sau cu un barbat, cu un copil sau o mama. Daca inveti aceasta lectie, de ce nu ai intra in armonie cu intreaga umanitate? Daca armonia cu o singura persoana iti ofera atata bucurie, ce sentimente iti va oferi punerea la unison cu intreaga umanitate? Mai departe, daca poti intra in armonie cu intreaga umanitate, de ce nu ai face-o si cu lumea plantelor si animalelor? Fiecare pas conduce la urmatorul.

Iubirea este o scara. Ea incepe cu o persoana si se termina cu totalitatea. Iubirea este inceputul, Dumnezeu este sfarsitul. Sa te temi de iubire inseamna sa ramai blocat in mica ta celula intunecata.
Omul modern traieste intr-o asemenea celula; el este un narcisist. Narcisismul este marea obsesie a mintii moderne.
El da nastere la o sumedenie de probleme, toate lipsite de semnificatie. Exista si probleme creatoare, care conduc pe nivelele superioare de constiinta. Altele nu conduc insa nicaieri. Cel mult te scufunda si mai jos.

Iubirea creeaza probleme. Ele pot fi evitate prin evitarea iubirii, dar retineti: acestea sunt probleme esentiale! Ele trebuie experimentate, cunoscute si transcense. Si nu poti transcende o experienta prin care nu ai trecut. Iubirea este singurul lucru pe care merita sa-l faceti. Toate celelalte sunt secundare. Daca va ajuta sa iubiti, merita sa le incercati. De aceea, oricat de mare ar fi durerea, nu ezitati sa iubiti.
Foarte multi oameni iau decizia sa nu se incurce cu iubirea, dar raman blocati in ei insisi. Viata lor nu mai seamana cu un pelerinaj, cu curgerea raului catre ocean; ea ramane un lac murdar, cu apa stagnanta, din care nu va mai ramane in curand decat namolul. Pentru a-si pastra puritatea, fiinta trebuie sa curga. Raul isi pastreaza puritatea pentru ca nu inceteaza sa curga.

Iubirea este cel mai mare koan zen posibil. Este dureroasa, dar nu trebuie evitata. Cine o evita, evita practic cea mai mare posibilitate de a creste. Acceptati iubirea, suferiti din cauza ei, caci din aceasta suferinta se naste extazul. Orice forma de extaz se naste din agonie. Da, egoul vostru va trebui sa moara, dar cine moare in forma sa egotica se naste in forma sa divina, ca un Buddha. Iubirea va va darui primele impresii autentice legate de tao, de zen sau de sufism, prima dovada ca Dumnezeu exista, ca viata nu este lipsita de semnificatie.

Oamenii care afirma ca viata nu are nici un rost sunt cei care nu cunosc iubirea. Ei nu vor sa spuna altceva decat ca nu au cunoscut niciodata acest sentiment.
Acceptati suferinta provocata de iubire. Cine nu trece prin noaptea intunecata nu poate cunoaste sublimul rasarit de soare. Soarele nu poate rasari decat din pantecul intunecat al noptii.


                                                                              OSHO



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu