Mişcă-te o dată cu vântul!
Viaţa ta e un dans! Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un
continuum.
Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu
te va scoate de pe ringul de dans. Dansul va continua în jurul tău. Dansul va
continua şi tu eşti parte din el. Există o demnitate simplă în asta. Te
încurajez să te bucuri de pura stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în
viaţă un sens mai elevat, vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un
sens.
Toate condiţiile se deschid înspre necondiţionare. Fii, pur şi simplu,
deschis şi prezent şi vei cădea în braţele lui Dumnezeu. Dar împotriveşte-te
chiar şi pentru o clipă – şi vei fi prins într-o complicaţie fără rost,
provocată de tine însuţi. Fiinţele umane nu pot fi independente de realitatea
condiţionată, deoarece realitatea condiţionată este o creaţie a conştientei
umane.
Opriţi-vă din încercarea de a scăpa de propriile voastre creaţii.
Acceptaţi-le, pur şi simplu, aşa cum copacul acceptă vântul. Demnitatea voastră
constă în a deveni pe deplin umani, pe deplin receptivi la propriile voastre
nevoi şi la nevoile altora. Compasiunea nu vine prin detaşarea de întreaga
paletă a experienţei emoţionale, ci prin participarea plenară la ea.
Unii au spus că lumea asta e un loc al durerii. E absurd. Această lume
nu este nici bucurie, nici durere, deşi aţi putea spune că e amândouă în
acelaşi timp. Această lume este un loc în care se naşte corpul emoţional şi
mental. Naşterea fizică şi moartea facilitează, pur şi simplu, dezvoltarea unei
conştiente gândire/sentiment, care este responsabilă pentru propriile sale
creaţii. E absurd să negi importanţa acestui proces al naşterii. Şi este la fel
de absurd să-l glorifici. Nu există fiinţă umană care să nu parcurgă acest
traseu al naşterii, fără să trăiască atât experienţa bucuriei, cât şi a
durerii. Sunt oare ambele necesare? Absolut! Fără durere, mama nu ar putea
scoate bebeluşul din ea. Şi fără bucuria vieţii nou-născute, durerea n-ar avea
nici un sens. Dar nu spune „acesta e un loc al durerii” sau „acesta e un loc al
bucuriei”. Nu căuta să faci din experienţa ta ceea ce ea nu este. Fereşte-te de
interpretări care te-ar determina să accepţi numai o parte din spectrul vieţii.
Experienţa mea aici nu a fost diferită de a ta. Nu am biruit durerea.
M-am lăsat în voia ei.
Nu am biruit moartea. Am păşit prin ea de bunăvoie.
Nu am slăvit trupul şi nici nu l-am condamnat.
Am intrat în dansul vieţii la fel ca voi, ca să cresc întru înţelegere
şi acceptare, ca să trec de la iubirea condiţionată la trăirea iubirii fără
condiţii. Nu există nimic din ceea ce tu ai simţit sau ai trăit ca experienţă,
din care să nu fi gustat şi eu. Cunosc fiecare dorinţă şi fiecare frică,
deoarece am trăit trecând prin toate. Iar eliberarea mea de ele nu a venit prin
vreo dispensă specială.
Vezi tu, eu nu sunt un dansator mai bun decât tine. Mi-am oferit, pur
şi simplu, disponibilitatea de a participa şi de a învăţa, iar aceasta e tot
ce-ţi cer. Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte totul!
Deschide-ţi braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De aceea te afli
aici! Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a
da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ba dăruieşte fără să se
gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu
numai pentru sine – ci pentru ca şi alţii să poată trăi experienţa darului.
Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a
căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă miracole – nu printr-o
activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi. Miracolele nu vin
dintr-o gândire lineară, secvenţială. Ele nu pot fi planificate. Nu poţi învăţa
nici să le faci, nici să le primeşti. Miracolele vin în mod spontan în inima
care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia ei de a controla sau de
a şti. Căci Mintea lui Dumnezeu e nevinovată şi atotdăruitoare. Ea nu-ţi poate
refuza cele necesare, întrucât eşti parte din Ea. Ea nu te cunoaşte ca fiind
separat. Asemenea unui părinte ce se uită la unicul său copil. Ea te priveşte
cu statornică iubire şi afecţiune. „Întinde-ţi mâna şi primeşte aceste daruri”,
te invită Ea. Dar tu nu dai ascultare chemării Ei. În frustrarea ta, nu auzi
Vocea Divină care te chemă. Privind în jur la condiţiile vieţii tale şi
găsindu-le numai defecte, nu eşti conştient că te-nconjoară Iubirea
necondiţionată a lui Dumnezeu. Şi totuşi, oricât de departe te-ai simţi tu de
Dumnezeu, nu eşti decât la un gând distanţă.
Chiar acum eşti fie fericit, fie găseşti nod în papură împrejurărilor
din viaţa ta. Îngăduie-ţi să fii prezent în gândurile tale şi întreabă: „Sunt
eu, în acest moment, conştient de Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru
mine?” Dacă răspunsul este „Da!”, vei simţi căldura Prezenţei Divine în inima
ta. Iar dacă răspunsul este „Nu”, conştiența ta te va face să-ţi aminteşti acea
Prezenţă şi să o atragi către tine. Această practică simplă nu poate da greş.
Încearc-o şi convinge-te! Pe măsură ce înveţi să fii deschis momentului
prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi
experienţa ta. Rostul tău personal se va dezvălui în această conştienţă
lărgită, ajutându-te să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine
însuţi şi pentru ceilalţi.
PAUL FERRINI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu