Atunci
când porneşti într-o călătorie, e foarte bine să te uiţi la o hartă rutieră.
Aceasta este o invenţie intelectuală, care te ajută să capeţi o idee generală
despre modul în care trebuie să procedezi. Dar ea nu este şi nu poate fi
niciodată o adevărată descriere a drumului.
Nimeni
nu-ţi poate spune cum va arăta acel drum. Numai experienţa ta poate face acest
lucru. În orice situaţie apare un moment în care iau sfârşit pregătirile şi
începe experienţa. Faptul că ştii că te-ai pregătit bine, îţi poate da
convingerea că totul va fi în regulă, dar reuşita apare numai atunci când te
bizui pe tine însuţi. Convingerea este un lucrul important, la care trebuie să
renunţi în cadrul experienţei. În felul acesta, faci un salt uriaş înspre
credinţă.[...]
Indicatoarele
vin din interfaţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Ele sunt
create prin conexiunea noastră intuitivă cu viaţa.
Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună
„Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune
să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi,
aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante. Din
nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către emisfera stângă
a creierului – mintea lineară.[...]
Fiecare
dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel emoţional profund. Dacă „vei fi împreună” cu experienţa ta,
vei simţi indicatoarele care apar. Ele îţi pot spune simplu că „asta e în
regulă” sau ..nu e bine ce faci” – iar aceasta este, adesea, singura informaţie
de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e nevoie să ai viziunea unui sfânt.
Îndrumarea este marele tău aliat
în viaţă. Atunci când te bazezi pe ea, poţi să mergi înainte cu un minim de
planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai planifica, tot nu ajungi
acasă.
Atunci când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea
din tine care te ajută să ajungi acolo. A încerca să-ţi dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi acolo” este un exerciţiu inutil. Pur
şi simplu, nu poţi să ştii dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul
experienţei, indicatoarele vor apare şi vei şti încotro să o apuci.
Cu
cât ai mai mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viaţa îţi devine mai
spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit provocări şi daruri
neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu eşti pe deplin implicat. În
realitate, poţi să iei hotărâri plecând dintr-un loc mult mai profund. Iar când
te implici total, o faci fără nici un fel de sacrificiu.
Schimbarea direcţiei
Adesea, pe parcursul vieţii, trebuie revizuit modul de
implicare. Faci un plan pentru viitor, iar acesta nu se materializează. Oricât
de tare te străduieşti să-l urmezi, el nu se împlineşte. Acesta e un indiciu că
trebuie să te repliezi, să renunţi la ceea ce te aşteptai în funcţie de trecut
şi să te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.[...]
Poţi
tu să faci ce ţi-ai propus – şi să-ţi păstrezi totuşi demnitatea? De obicei,
dacă intenţia ta este să te respecţi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, se poate
găsi o soluţie reciproc acceptabilă. Menţinerea
în permanenţă a ideii că binele tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele
cel mai mare al altora, facilitează descoperirea soluţiilor care îi respectă pe
toţi în mod egal.
Abuzurile
şi trădarea apar atunci când ţii cu dinţii de un plan sau, din cauza fricii,
încalci înţelegeri. Dacă îţi asumi o obligaţie şi nu te simţi bine
respectând-o, trebuie să comunici acest lucru persoanelor implicate. Important
în acest caz nu este dacă se ţine o promisiune, ci dacă este comunicată
modificarea ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o. Întotdeauna îi respecţi cel mai bine pe
ceilalţi, spunându-le adevărul despre propria ta experienţă.
Trădarea
apare din cauza reacţiei celorlalţi. Se creează frică, iar aceasta nu este
recunoscută şi nici comunicată. Comportamentul
bazat pe frică, ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora.
Alternativa e o comunicare cinstită. Când spui altuia „simt că mi-e frică şi nu
sunt sigur că-mi pot ţine promisiunea”, ai respectat atât pe cealaltă persoană,
cât şi pe tine însuţi. Dar dacă nu spui nimic şi te retragi din cauza fricii,
sau acţionezi într-un mod ostil, pur şi simplu adânceşti frica pe care o
trăieşti (şi pe care, probabil, o trăieşte şi cealaltă persoană).
Problema implicării reprezintă una dintre cele mai grave
probleme cu care se confruntă fiinţele umane. Frica de a fi controlat,
abandonat şi trădat se manifestă pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la
alţii sau cedează în faţa acelor pretenţii sunt, în cele din urmă, abandonaţi
sau trădaţi. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înşişi. A spune DA sau NU unei alte persoane,
reprezintă o comunicare clară. Dar a spune „nu”, atunci când vrei să spui da şi
a spune „da”, atunci când vrei să spui nu, creează condiţii pentru abuzuri.
A
înţelege că ai spus „da” – şi a şti că acum nu te simţi în largul tău în
această privinţă – este primul pas înspre a te respecta pe tine însuţi. A-i
spune partenerului tău – este al doilea pas. În cele din urmă, nimeni nu
trebuie să ţină o altă persoană legată de o promisiune pe care a facut-o în
trecut şi în privinţa căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu
poţi să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poţi dezlega pe tine însuţi?
Ceea ce contează nu este faptul că sunteţi împreună sau despărţiţi, ci dacă
faceţi acest lucru într-un mod plin de corectitudine şi de respect mutual.
Aceasta este cheia.
Fragmente
din “Linistea inimii” de Paul Ferrini
